Cronica unui scor de maidan, Gaz Metan Mediaș – DINAMO București 4 – 1!

Dinamo a pierdut la scor umilitor un meci care ne-a trimis mai aproape de retrogradare ca niciodată. Defensiva a avut greșeli uriașe la aproape toate golurile gazdelor și atacul a fost din nou modest.

Dusan Uhrin a aliniat următoarea formulă de start: Kongshavn – Ehmann – Puljic – Albentosa – Filip – Răuță – Achim – Bani – Anton – Sorescu (căpitan) – Nemec.

Gaz Metan a deschis scorul repede, Morar a marcat în minutul 14 după o ieșire greșită la ofsaid a lui Ehmann, care nu s-a poziționat bine și a pierdut adversarul. Portarul norvegian a avut și el partea lui de vină, șutul a trecut exact pe sub acesta.

Un minut mai târziu, Nemec a lovit bara dintr-o lovitură cu capul, după o centrare bună a lui Sorescu. Fabbrini a intrat în locul lui Bani în minutul 18, o schimbare destul de ciudată pentru că la acel scor trebuia să riscăm mai mult, dar aici a fost o schimbare post pe post.

În minutul 29, Valente a majorat avantajul la o fază la care Steliano Filip a avut principala vină, deoarece nu a coborât jos, iar șutul a trecut printre picioarele lui Kongshavn. Sorescu a redus din diferență în minutul 35 după o mare eroare a lui Velisar.

Când echipa dădea semne de revenire, Deaconu a făcut 3 – 1 la doar 4 minute după golul nostru. Portarul norvegian a avut iar o eroare, s-a întins foarte târziu după minge, un șut plasat dar pe jos care putea fi evitat.

La pauză Blejdea a intrat în locul lui Răuță și noul intrat a fost eliminat după doar 20 de minute de joc, o eliminare prea ușoară: primul galben a fost pentru simulare (unde mai degrabă a fost penalty) și al doilea pentru un fault cam lejer pentru a se acorda al doilea cartonaș.

În minutul 82, Valente a ratat o ocazie mare, după ce l-a driblat pe Kongshavn dar a trimis alături. 5 minute mai târziu, Steliano Filip a făcut penalty, în modul său caracteristic de a faulta aș spune. Chamed a închis tabela, 4 – 1 pentru medieșeni.

Să urmărim rezumatul partidei:

Notele mele pentru jucătorii noștri:

Kongshavn – 2, a greșit la 3 goluri, la fiecare șut pe poartă are mari emoții. Este foarte lent în reflexe, să sperăm că Mihai Eșanu va reveni la meciul următor pentru că avem mare nevoie de el.

Ehmann – 3, s-a poziționat foarte slab la primul gol, se vede că nu este postul lui de bază în dreapta, suferim enorm la capitolul fundași laterali.

Puljic – 4, fără intervenții bune, a fost surprins uneori, un meci slab și pentru croat.

Albentosa – 5, a fost unul dintre cei mai buni jucători ai noștri, nu a greșit și a avut recuperări.

Filip – 2, a căutat cartonașul galben ca în fiecare meci, a făcut și penalty și a greșit la un gol, un meci foarte slab pentru el.

Răuță – 3, a intrat foarte urât și risca eliminarea dacă Dusan nu l-ar fi înlocuit la pauză. O prestație slabă.

Achim – 3, a greșit multe pase, este foarte lent la mijloc și nu ajută echipa nici defensiv nici ofensiv.

Bani – 5, a jucat puțin și nu a ieșit în evidență prea mult.

Anton – 4, nu a încercat șuturi cum ne așteptam, nu a adus un plus ofensiv mai deloc.

Sorescu – 6, a reușit să marcheze cu mare noroc, a reușit o centrare bună și a mai ratat două ocazii bune, cel mai bun om al nostru din acest meci.

Nemec – 4, a ratat doar o ocazie, dar nici nu este pus în valoare de restul echipei, fiind un atacant de careu.

Fabbrini și Blejdea – 4 pentru fiecare, foarte slabi amândoi, cel din urmă a fost și eliminat.

Să urmărim ce a declarat Dusan Uhrin Jr. la finalul partidei:

A fost un meci dezamăgitor pentru noi, suntem pe locul 15, la 5 puncte de salvare, exact cum scriam în avancronică că se poate întâmpla dacă nu vom câștiga. Nu văd cum ne putem reveni, singurul lucru bun este că Dusan Uhrin Jr. are 5 zile la dispoziție să pregătească meciul cu Voluntari, dar apoi meciurile vor continua din 3 în 3 zile.

Șanse matematice ar mai fi, cel puțin pentru un baraj pentru că avem 4 meciuri pe care trebuie să le câștigăm pentru a prinde acel loc, dar la cum joacă echipa, mi se pare foarte greu. Celelalte echipe au început să câștige, numai noi nu am mai învins din ianuarie.

Un egal, două înfrângeri, doar încă 6 meciuri de jucat. Pare că Dusan are o misiune aproape imposibilă să salveze echipa, dar trebuie să sperăm până la final, pentru că în fotbal este posibil orice. Hai Dinamo, trezește-te!

Surse video: LookSport.youtube.com

Surse foto: instagram.com/ dinamobucurestiofficial; facebook.com/FCDinamoOfficial

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyrighted Image