Avancronica meciului DINAMO București – FC Voluntari!

Dinamo va juca mâine începând cu ora 17:00 ultimul meci programat în cadrul etapei a 4-a a play-out-ului, partidă arbitrată de Ovidiu Hațegan.

Dinamo vine după o înfrângere drastică la Mediaș și alte 13 meciuri fără victorie în campionat. Sunt deja 7 puncte de recuperat până la prima echipă care se salvează direct (chiar adversara de mâine) și la cum a arătat jocul, este foarte greu să ne mai salvăm direct.

Doar un punct însă până la locul 14 care merge la baraj, iar acel loc poate fi obținut cu lejeritate, chiar și la capătul acestui meci. Echipa trebuie să strângă rândurile și să trateze fiecare meci la victorie, pentru că șanse matematice mai sunt și trebuie să profităm de ele. Blejdea este suspendat, Eșanu va reveni între buturi cel mai probabil. Această revenire va aduce un mare plus, pentru că s-a văzut lipsa lui, la fiecare șut am avut emoții cu portarul norvegian.

Voluntari are o serie de două victorii la rând cu Iași și Viitorul, ambele cu 1 – 0. Voluntari și Chindia sunt singurele echipe neînvinse până acum în play-out. Echipa antrenată de Bogdan Andone joacă un 3 – 5 – 2 și meciurile lor nu sunt foarte spectaculoase, în ultimele 12 meciuri s-au marcat maxim două goluri în fiecare partidă. Știm și că în conducerea ilfovenilor este și dinamovistul Ioan Andone, care și-ar dori ca clubul său de suflet să se salveze, acum să vedem dacă ne va ajuta cum poate și dânsul.

Voluntari a câștigat doar un meci în Ștefan cel Mare, cu 0 – 1 (marcator Ion Gheorghe) în 2020. Dinamo are la total 7 victorii din 9 meciuri pe teren propriu cu echipa comunală din Voluntari, ultima a fost în noiembrie cu 3 – 0 (marcatori: Anton și Borja Valle de două ori). A fost și un singur meci încheiat la egalitate, 0 – 0 în 2019, iar meciul cu cele mai multe goluri a fost în 2016, un 3 – 1 pentru „câinii roșii”.

Echipa probabilă, după părerea mea, va fi:

Eșanu – Ehmann – Albentosa – Puljic – Filip – Răuță – Anton – Bani – Fabbrini – Sorescu (căpitan) – Nemec.

Eșanu va reveni titular, cred că Dusan Uhrin Jr. va forța cu Fabbrini în spatele vârfului pentru că este momentul să riscăm pentru a câștiga, iar Achim sau Gol aduc multe minusuri în joc la centrul terenului.

Chiar dacă avem o improvizație pe dreapta, echipa trebuie să își revină și să urce cel puțin pe un loc care va duce la baraj. Este momentul ca jucătorii să dea totul pe teren, să lase criticile și distracțiile deoparte și să se unească pentru a salva echipa pe teren.

Ar fi cazul să câștigăm, jucătorii trebuie să fie 100% concentrați pe ultimele meciuri și să evităm dezastrul. Hai DINAMO, luptă pentru salvare!

Surse foto: instagram.com/ dinamobucurestiofficial;  facebook.com/FCDinamoOfficial

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyrighted Image