Dinamo a pierdut primul meci din 2022, la limită într-un meci foarte echilibrat la Pitești. Din păcate, arbitrul a influențat clar rezultatul prin mai multe decizii total eronate.
Formula de start a lui Stoican a fost: Chesneau – Buleică – Patriche – Ehmann – Tomozei – Pierret – Răuță (căpitan) – Bordușanu – Matei – Torje – Ivanovski.
Începutul de meci a fost greoi, echipele păreau și ele ,,înghețate” de la vremea rece. Ivanovski a ratat o ocazie mare în minutul 32, unde a șutat teribil din unghi, după o pasă bună a lui Buleică. 3 minute mai târziu, același Buleică l-a deschis din nou pe Ivanovski iar pasa macedoneanului către Matei lasă de dorit, care putea rămâne singur cu portarul advers.
S-a intrat cu 0 – 0 la pauză, iar în startul reprizei secunde gazdele au preluat controlul și au deschis scorul. Ișfan a marcat în minutul 51, la o faza unde Patriche, Matei și portarul francez nu s-au înțeles deloc.
6 minute mai târziu, Matei a marcat un gol foarte frumos din pasa noului mijlocaș Balthazar Pierret, însă arbitrul Bîrsan nu a vrut să valideze golul, iar motivul doar Dumnezeu îl poate știi. Decarul nostru preluase perfect regulamentar, a agățat mingea și a tras cu celălalt picior, ar fi fost un gol deosebit care ar fi egalat situația meciului.
În minutul 68, arbitrul a dictat penalty pentru Argeș, încă o decizie controversată, chiar dacă se spune că în fotbal poți compensa o greșeală dacă o recunoști pe parcurs (sau dacă a fost vreo greșeală). Șerban a transformat și a majorat avantajul gazdelor.
În minutul 86, Ivanovski a marcat pentru noi, după o cursă bună a tânărului Bordușanu. Din păcate a fost prea târziu pentru a egala la doi, iar meciul s-a terminat 2 – 1.
Să urmărim rezumatul meciului:
Notele mele pentru jucătorii echipei noastre:
Chesneau – 6, nu prea am văzut ce poate, fiind debutant în tricoul lui Dinamo.
Buleică – 8, a jucat bine, are niște pase foarte bune, sunt convins că este o surpriză pentru noi toți că a fost adus în probe și a semnat. A reușit să devină și titular, deci bravo lui, poate fi o surpriză plăcută.
Patriche – 4, după o primă repriză foarte bună, am văzut o prestație nesigură în a doua parte, a greșit la ambele goluri.
Ehmann – 6, a avut o intervenție excelentă în startul părții secunde, nu a jucat deloc rău, mult peste Rici care este accidentat.
Tomozei – 6, destul de discret, totuși nu este fundaș stânga la bază, ceea ce ne spune multe despre calitățile lui Radu dacă Tomozei i-a luat fața pe acea poziție.
Pierret – 8, a jucat foarte bine, probabil cel mai promițător transfer de până acum, un mijlocaș de 21 de ani care vine din Liga a 3-a franceză. Practic, a dat și pasă decisivă, doar că domnul arbitru nu a avut chef să valideze golul. Multe recuperări bune, este și destul de înalt.
Răuță – 6, a reușit un dribling superb la o fază și a jucat bine, foarte agresiv și energic cum ne-am obișnuit. Este genul de jucător care ar da totul pe teren.
Bordușanu – 7, a reușit o pasă de gol, să sperăm că îi va ține locul lui Sorescu și va reuși să fie decisiv în ciuda vârstei fragede.
Matei – 5, parcă este mai bine, a alergat mai mult, dar se poate și mai mult de la un nr. 10. Trebuie obligatoriu să paseze mai repede, este foarte foarte lent.
Torje – 4, invizibil, chiar nu am ce să spun. Nu cred că fizicul mai reprezintă problema fundamentală, dar probabil Torje numai duce, este doar jucător de execuție.
Ivanovski – 6, și-a ridicat nota cu acel gol frumos, însă prima repriză a fost îngrozitoare. Sunt convins că orice antrenor l-ar fi schimbat, însă am avut o bancă de rezerve cu 5 oameni și fără atacant.
Bani și Radu – 5, au jucat decât 10 minute, nu au avut realizări.
Din păcate, soarta nu a fost cu noi la acest meci, chiar dacă aveam mare nevoie. Țin să menționez că avem antrenor nou, iar defensiva a fost schimbată aproape în totalitate (în afară de Ehmann care era la echipă dinainte de pauza de iarnă, dar mai mult rezervă). De asemenea, arbitrul ne-a îngropat în aecastă seară prin două decizii incredibile, mai ales golul anulat, toată lumea s-a minunat și s-a închinat, dar oricum federația nu va lua măsuri. Am văzut cum fluiera la fiecare contact la ambele echipe, arunca cu galbenele peste tot şi practic a fragmentat jocul inutil.
Știm că același Bîrsan ne-a mai distrus un meci, sezonul trecut la Cluj, prin două cartonașe roșii după nici o repriză. Jocul nu a arătat deloc rău, am văzut o atitudine bună a jucătorilor, dar mai avem nevoie de transferuri și de timp.
Cu timpul stăm cam greu, pentru că nu avem puncte destule și ne așteaptă un program infernal, dar trebuie să luăm fiecare meci în parte și să obținem rezultate pozitive. Sunt sigur că ne va fi foarte, foarte greu, dar suntem nevoiți să credem până la final. Felicitări fanilor, prezenți în deplasare, la datorie! A fost o temperatură foarte scăzută, iar suportul lor este foarte important în această perioadă. Capul sus, hai DINAMO!
În altă ordine de idei, fiind 24 ianuarie, vă urez La mulți ani de Ziua Unirii! Noi, suporterii dinamoviști, suntem mai uniți ca niciodată în fața tuturor celor care ne vor “alunecarea” în Liga a doua! Rămânem și luptăm alături de echipă, până la capăt! Hai Dinamo, luptă pentru noi!
Sursa video: Telekom Sport România.youtube.com
Surse foto: instagram.com/ dinamobucurestiofficial; facebook.com/FCDinamoOfficial