Dinamo a pierdut probabil cel mai important meci din acest sezon de până acum, iar situația sportivă a clubului este dezastruoasă: 10 puncte până la primul loc salvabil și doar 2 până la ultimul din Liga 1.
Meciul jucat pe teren neutru, la Giurgiu, a pus față în față cele mai slabe echipe din campionatul românesc la acest moment, iar gazdele fără antrenor principal, fără salarii, fără antrenamente efectuate până la ora meciului și fără un lot complet.
Dinamo a început mai bine meciul, iar Bordușanu a ratat două ocazii uriașe în primele minute. Totuși, pentru un jucător de 2004 este foarte bine cât s-a implicat față de restul.
După o altă ratare a lui Sorescu singur cu Ureche, iar apoi Itu cu poarta goală, Academica a marcat la prima fază promițătoare, cu capul din corner. Din acel moment, Dinamo nu a mai contat în meci, s-a observat faptul că nu suntem o echipă, iar acel gol a anulat total startul bun de partidă.
Am văzut o atitudine delăsătoare, un joc care nu ducea nicăieri, împotriva unei echipe aflate în acele condiții speciale spuse mai sus, de pe ultimul loc. Nu doar că jucătorii nu au putut mai mult, unii au lăsat impresia că nu vor. Cosmin Matei, Steliano Filip sau Deian Sorescu sunt cele mai bune exemple, în timp ce mulți pur și simplu nu au mai multă valoare: Rici Grigore, atacantul Nunic care a fost invizibil, Radu, Răuță etc.
Este o situație extremă în acest moment la echipa noastră, se pare că antrenorul nu va fi schimbat, ceea ce consider că este un lucru bun în următoarele condiții: nu cred că ar fi cineva cu experiență dispus să vină la Dinamo, acest vestiar toxic a lucrat atâția antrenori, iar Mircea Rednic asigură și deplasări din buzunarul său.
Sper ca în aceste meciuri să vedem doar jucători pe care Dinamo s-ar mai baza în iarnă (Bordușanu, Borcea, Ehmann, Torje etc), chiar dacă în ultimele meciuri nu vom mai acumula puncte. De ce să jucăm cu aceiași jucători care nu pot mai mult și vor fi dați afară în iarnă, sau ar trebui dați afară, când rezultatul poate fi același?
Mircea Rednic ar trebui să dea șansa altor jucători, poate chiar și unori tineri gen Curea sau Cătălin Grigore, care probabil vor lua în serios această șansă și vor face tot ce ține de ei petru a profita, în ciuda lipsei de experiență. Oricum, nu cred că vedem această experiență la Rici, Matei, Filip sau Ivanovski.
Sper ca din acest meci atât antrenorul, cât și conducerea să fi înțeles niște lucruri și să tragă niște concluzii clare, până nu va fi prea târziu, pentru că din iarnă situația ar putea deveni dramatică.
A fost un meci rușinos, poate mai rușinos decât umilințele cu fcsb sau “Capraiova lui ceapă”. Însă noi ca suporteri trebuie să rămânem uniți și să susținem echipa în continuare, pentru că speranța moare ultima!
Doar DINAMO București!
Surse foto: instagram.com/ dinamobucurestiofficial; facebook.com/FCDinamoOfficial