Dinamo a remizat pe 1 martie 2024 pe terenul lui Poli Iași cu scorul 0-0, rezultat în urma căruia, echipa noastă a rămas pe loc direct retrogradabil.
Câinii veneau cu un moral bun după ultimele rezultate și sperau că vor pleca învingători și din capitala Moldovei. Chiar dacă au avut mai multe ocazii importante prin care să își treacă în cont succesul, Dinamo a trebuit să se mulțumească cu doar un punct.
După 29 de etape din sezonul regular, Dinamo se află pe locul 15, penultimul, cu 26 de puncte.
Vineri, 8 martie 2024 ora 20:00, Dinamo întâlnește UTA Arad pe stadionul Arcul de Triumf. Meciul FC Dinamo București – UTA Arad, poate fi considerat și un ring al confruntării antrenorilor Zeljko Kopic și Mircea Rednic!
Meciul va avea o miză specială pentru ambele echipe. Dinamo va încheia sezonul regular în subsolul clasamentului, dar o victorie i-ar putea permite să înceapă play-out-ul pe locul 14, poziție care asigură participarea la baraj.
Cel mai interesant meci al etapei din punct de vedere al tradiției, masei de suporteri, dar și datorită faptului că Mircea Rednic își va înfrunta „dragostea lui” (așa cum a declarat chiar el în mai multe rânduri) este meciul Dinamo – UTA Arad.

Prin urmare, partida a fost programată pe Digi Sport 1 și se va vedea integral, spre deosebire de Voluntari – U. Cluj și Petrolul – Sepsi, meciuri care se vor transmite alternativ pe Digi Sport 4. În rest, CFR Cluj – FC Hermannstadt și FC Botoșani – Farul Constanța vor fi transmise pe Digi Sport 2, respectiv Digi Sport 3, tot integral.
Noi ne vom bate cu Voluntari, Craiova, Iași și Otelul.
Miercuri, toate biletele disponibile pentru partida Dinamo-UTA Arad au fost epuizate, potrivit site-ului care comercializează tichete și abonamente pentru meciurile lui Dinamo de pe teren propriu.

5 echipe pentru 2 locuri, greu dar nu imposibil de a ne salva de la retrogradare, fără a juca baraj!
Mircea Rednic se află față în față cu trecutul în Dinamo – UTA, meci decisiv pentru arădeni pentru calificarea în play-off-ul Superligii. Conform celor declarate pentru prosport.ro, Mircea Rednic a revenit asupra momentului demiterii sale de pe banca tehnică a „câinilor roșii” în iarna anului 2021 și spune că s-a simțit trădat. Făcând o comparație cu UTA, Mircea Rednic apreciază răbdarea pe care au avut-o arădenii cu el, în timp ce susține că la Dinamo au fost tot felul interese la mijloc.
Claudiu Vaișcovici (61 ani), legendă dinamovistă are încredere deplină în Zeljko Kopic (46 ani).
“Îmi dă speranțe jocul, în primul rând. Cred că e și mâna antrenorului aici. E mâna lui, în primul rând. E un om cu o mână forte, a instaurat disciplină. Nu mă refer la disciplina din afara terenului, mă refer la cea tactică, din joc. Noi, la vremea noastră, mai făceam ieșiri, dar știam când să o facem. Nu am văzut nimic legat de jucători, că ar face lucruri extrasportive. Eu sper să ajungem cel puțin la baraj. Antrenorul mi se pare că e un om care impune respect, care s-a făcut temut în rândul jucătorilor, a mai îndepărtat din unii care se credeau pe acolo sau care mergeau pe gândirea că dacă anul trecut am promovat echipa, ei se vedeau titulari. Ce a adus, se vede. Pare că e dinamovist, știe ce înseamnă Dinamo!”, a declarat Claudiu Vaișcovici pentru playsport.ro. Fostul mare fotbalist este de părere că șefii lui Dinamo ar trebui să meargă pe mâna tehnicianului croat și în viitor.

La scurt timp după remiza lui Dinamo cu Poli Iași, Andrei Nicolescu a avut o intervenție telefonică la Fotbal Club. Administratorul special al clubului a vorbit despre salvarea de la retrogradare și este de părere că echipa poate să reușească acest lucru. “Pe mine mă bucură că avem un joc consistent. Mi-aș fi dorit să fim la 5-6 puncte distanță față de celelalte echipe din play-out, dar asta nu se mai poate întâmpla. Este suficient timp pentru a acumula puncte și să ne salvăm de la retrogradare”, a spus Andrei Nicolescu.
UTA are 40 de puncte înainte de ultima etapă a sezonului regular și nu e la mâna ei pentru calificarea în play-off, dar poate profita de eventuali pași greșiți făcuți de Farul sau U Cluj. Dinamo, în schimb, ar putea scăpa de locul direct retrogradabil chiar înainte de intrarea în play-out.
Așteptăm meciul cu emoții și suntem alături de echipă, jucăm acasă, hai să batem Aradul! Câinii roșii vor juca pentru Dinamo, pentru suporteri, dar nu în ultimul rând și pentru dinamoviste, cărora le urăm în avans “La mulți ani” de 8 Martie, ziua meciului! HAI DINAMO!
Surse/Foto: prosport.ro; sport.ro; digisport.ro; Youtube.com; arhiva personală G.Graur