Cornel Țălnar, cel poreclit ,,Țânțarul” peste nici o lună de zile, va împlini frumoasa vârstă de 62 de ani, fiind originar din Bărăbanț, județul Alba.
Ca jucător a evoluat pe postul de extremă dreapta, marea parte a carierei petrecând-o la Dinamo, unde și-a făcut pe deplin datoria.
O extremă de tip clasic. Un fotbalist-nepereche. Un dribleur desăvârșit. Un specialist unic în centrările în viteză.
Junioratul l-a făcut la clubul Unirea Alba Iulia. În 1977 a făcut saltul la Dinamo București, unde a cunoscut consacrarea, câștigând trei titluri de campion al României cu Dinamo, de două ori laureat al CUPEI ROMÂNIEI. În 1982 şi în 1984.
Semifinalist cu Dinamo în Cupa Campionilor Europei în 1983, Cornel Ţălnar înscriind golul decisiv, în minutul 86, cu care Dinamo a eliminat pe celebra S.V. Hamburg, laureată cândva, a trofeului suprem al fotbalului european!
Cornel Ţălnar a acumulat 12 meciuri, ca tricolor, în prima reprezentativă de fotbal a României, 21 în echipa naţională de tineret, 38 de partide în „cupele europene” şi 300 în Divizia A.
De asemenea, în această perioadă, a fost selecționat de șase ori în naționala României.
În 1986, a ajuns la Victoria București, cu care a evoluat și în Cupa UEFA. Și-a încheiat cariera la Unirea Alba Iulia, în Divizia B.
Cornel Ţălnar. Parcă-l văd… Cursă impetuoasă pe aripa dreaptă a terenului. „Croşetează” câte trei-patru adversari. În fracţiuni de secundă. Centrare ca la carte. La întânire. Dudu Georgescu se înalţă şi-şi plasează, elegant, lovitura de cap…
O altă ipostază. Tot pe „dreptunghiul verde”. Cu Cornel Ţălnar în primplan. Ţâşnire ca o săgeată. Cu balonul la picior.
Dribling năucitor. Pătrundere decisă. În careu. Şut fără cruţare. Trasor. Minge înfiptă exact în vinclul porţi adverse. Acolo, la încheietura barelor. Acolo, la „păianjen”. Acolo, undeva, se scrie, de fapt, frumuseţea fotbalului. O frumuseţe-nepereche. O fascinaţie-nepereche. O fascinaţie eternă. Gol apoteotic. Gol gen Cornel Ţălnar. Alias „Ţânţarul”, „Săgeata de Alba”, „Leul neîmblânzit” al gazonului…
Parcă-l privesc, azi, în „oglinda” gazonului. „Fiară turbată”, „Fiară” dezlănţuită. De neoprit. Tehnică. Rezistenţă. Viteză ameţitoare. Şut sănătos. Inteligenţă creatoare. Fantezie deborantă. Spirit de sportivitate de-a dreptul sublim.
Cornel Ţălnar a strălucit pe gazon, într-o vreme în care fotbalul românesc dispunea pe plan intern de alte două forțe ale fotbalului românesc U’ Craiova și steaua.
Cornel Ţălnar a strălucit şi a dat strălucire talentului său de excepţie, graţie, în primul râd, unor calităţi înnăscute. Calităţi dublate, însă de, totdeauna, de-o voinţă de fier. De-o pasiune făr’ de limite faţă de sportul rege căruia i s-a dăruit totalmente. O pasiune împinsă la extrem. Sau o pasiune care se confundă, se îngemănează cu patima, prin evoluţiile sale de pe terenul de joc.
În anii de glorie ai fotbalului românesc, ”Țânțarul” a făcut fără doar şi poate, istorie în sportul-rege.
Din fragezii ani ai copilăriei. A luat-o de jos. De pe maidanul unui cartier marginaş al vestitei CETĂŢI A MARII UNIRII, Alba Iulia. A ajuns sus. Prin propriile-i puteri. Prin ambiţie. Prin uriaşul său talent la Dinamo Bucureşti, încununându-se cu laurii campionatului naţional sau ai Cupei României, unde a sorbit, nu o dată, alături de bravii săi coechipieri, şampania victoriei. Sau triumfând, apoteotic, în Cupa Campionilor, bătând, cu succes, la porţile… asaltului final.
Un fotbalist înnobilat, neoficial, cu titlul de „săgeata de Alba”. Aşa cum, cu ani înainte, Pârcălab, un alt fotbalist dinamovist în culorile alb-roşii, fusese „săgeata Carpaţilor”.
Cornel Ţălnar a triumfat exact acolo unde-i, certamente, cel mai dificil. În linia de atac. Pe extremă. Acolo unde „forjează” spectacolul fotbalistic. Unde, odată pătruns, te şi trezeşti „luat în pene” de patru-cinci „inamici” hămesiţi, să-ţi sufle într-o clipită, dintr-o singură atingere, dac-ar fi posibil, „obiectivul”. Nărăvaşa de minge cu buline. Acolo, în zona cea mai „minată”, se dau bătălii necruţătoare. Fără protecţie. Fără menajamente. Fără milă. În trei-patru secunde, în trei-patru fracţiuni de secundă, te poţi compromite, dacă n-ai talent. Te poţi face de pomină. Or, aici, tocmai aici, pe extremă, Cornel Ţălnar, fotbalist super-dotat, a triumfat mereu.
Activitate fotbalistică:
1973-1977 Unirea Alba Iulia
1977-1985 a evoluat pentru Dinamo București în 230 meciuri marcând 24 goluri.
În ediția de campionat 1985-1986 va evolua pentru FCM Brașov evoluiază în 18 partide marcând 2 goluri.
În ediția de campionat
1986-1987 a jucat pentru Victoria! București unde evoluează în 43 meciuri înscriind 7 goluri!
În ediția de campionat 1987-1988 a jucat pentru Petrolul Ploiești în 6 partide, fără a reuși să înscrie vreun gol.
In perioada 1988-1991 a evoluat la echipa Unirea Alba Iulia de unde se și retrage din activitatea de jucător.
La Echipa națională a României a evoluat in perioada 1979-1981 în 6 partide nemarcând goluri.
Prima zi de iunie 1979. Stadionul „Weltjungend” în Berlin. 50.000 de spectatori în tribune. Meci amical RDG-România, în minutul 74, la scorul 1-0 pentru Germania estică. Primul meci în care Cornel Ţălnar a evoluat ca titular, din minutul 1 până în minutul 90, în reprezentativa naţională a României a fost meciul de la Varna. Un meci tot amical, dintre România şi Bulgaria, la 10 septembrie 1980. 50.000 de spectatori au umplut tribunele stadionului „Iuri Gagarin”
Cariera de Antrenor
După ce s-a retras, Țălnar și-a început cariera de antrenor în Divizia A, la Inter Sibiu, în 1995, ajungând și pe banca lui FC Brașov în mai multe rânduri. Prima dată în 1999, când a reușit promovarea în Divizia A , și apoi în ianuarie 2006.
A fost și antrenor la Dinamo București în mai multe rânduri. Prima dată în 1996, apoi în toamna lui 2007 când Walter Zenga a demisionat de la conducerea alb-roșilor. La începutul lui 2008 a revenit în funcția de antrenor principal interimar ca urmare a demisiei lui Gheorghe Mulțescu.
La începutul sezonului 2009-2010 a fost numit antrenor principal la U Cluj, în Liga a II-a dar nu a rezistat aici decât câteva etape.
În octombrie 2009 a revenit la Dinamo, ca urmare a demisiei lui Marin Ion. După ce a încheiat doar pe locul șase sezonul 2009-2010, Țălnar a fost înlocuit cu Ioan Andone.
În străinătate a antrenat-o pe Oman Club din Liga a II-a omaneză.
Echipe antrenate:
1995-1996 Inter Sibiu,
1996-1997 Dinamo București,
1997-1998 Universitatea Cluj,
2000 Ceahlăul Piatra Neamț,
2007 Dinamo II București,
2007 Dinamo București,
2008 Dinamo II București,
De la Dinamo București merge la
Universitatea Cluj,
In ediția 2009-2010 revine la Dinamo București
2012-2013 antrenează Dinamo București
2013 antrenează Oman Club
2014 antrenează FC Brașov
2015 antrenează Concordia Chiajna
2016-2017 antrenează FC Brașov
2017 Olimpia Satu Mare
Povestea dinamovismului meu e simplă. Cornel Țălnar, povestește:
La nivel de statistică sunt singurul fotbalist din toată istoria câinilor venit din Liga a III-a direct titular în tricoul alb-roșu. La nivel de simțire, venisem, demult, acolo. Cumva, dintotdeauna!
Eu am crescut la Alba Iulia într-o familie de dinamoviști, într-un oraș de dinamoviști, într-un colț al țării unde toată lumea respira Dinamo.
Eram la Alba, în Liga a III-a, intrasem în atenția cluburilor importante din prima divizie.
Au venit la club să mă transfere. Gicu Constantin de la Steaua, Halagiande la Pitești, Angelo Niculescu punea presiune să merg la Sportul. A venit și Remus
Câmpeanu să mă ia la U Cluj. M-au chemat la club să mă decid.
Le-am zis conducatorilor de la Alba că eu plec doar la Dinamo. Ori la Dinamo, ori rămân și joc toată viața la Alba.
M-au lăsat în pace când au văzut că sunt nebun după Dinamo.
Păi cum să merg eu la Steaua sau alte echipe? Eu, Țălnar, puștiul care așteptam cu sufletul la gură următorul meci al lui Dinamo, să-l văd pe Mopsul, idolul meu, să-mi văd câinii mei! Doamne, mi-aduc aminte, mă urcam în tren cu toți prietenii din Alba, cu cei din Tăuni, umpleam câteva vagoane până la
București.
M-au chemat după câteva săptămâni la birouri, iar mă gândeam că încep presiunile. Când i-am văzut pe Nelu Nunweiller și nea Paul Moga, antrenorul și conducătorul de la Dinamo, mi-au dat seama de ce am fost chemat.
Am zis “DA” mai repede decât la Casa de Casătorii. Visul meu de puștan care năzuia să-și întâlnească idolii, a devenit realitate.
Nu există în lumea asta ceva similar care să definească tot ce simt eu pentru Dinamo. Spre deosebire de alți fotbaliști care au jucat la alte echipe și au ajuns la Dinamo, eu sunt – cum se spune – un câine adevărat. Și nu e aici vreo chestie de bravadă ieftină, de ipocrizie, ci doar mărturisirea mea de credință intens verificată (pentru oricine) în lungul meu trecut alb-roșu: ăsta sunt! Istoria mea e vie și vizibilă pentru oricine caută adevărul.
Ei bine, cea mai veche chestie care mi-a venit în minte legată de suporteri e remarca plină de stupoare a unuia dintre corifeii
transmisiunilor pe calea undelor, Ion Ghițulescu (pionier al emisunilor radiofonice din România și comentator-fondator al legendarei emisiuni ‘Fotbal Minut Cu Minut’) care, la finele partidei cu Atletico Madrid din 1977 în care debutasem – adus direct din Liga a III-a pe locul lui Lucescu – s-a uitat puțin chiorâș la mine și m-a
întrebat cu un fel de mirare teribilă: “Măi băiete, da numele ăsta al tău…Țălnar, e nume de ungur, nu-i așa?”
A trebuit să-i explic, oarecum stînjenit, că numele meu e un nume cât se poate de românesc. Apoi, am râs amândoi copios.
Amintirile mele cu suporterii sunt cele mai de preț amintiri pentru că nici un jucător nu poate fi numit jucător de fotbal fără prelungirea asta a spectatorului, a omului din tribună, a fanului, a celui care îți dăruiește, drept recompensă pentru efortul depus, iubirea lui.
La capătul tuturor lucrurilor, a avantajelor materiale, a titulaturilor de tot felul, asta e ce îți încălzește cel mai mult inima. Mă bucur că am avut onoarea să spun aici câteva cuvinte despre fotbal și suporter.
Când faci foarte bine nu este bine. De 5 ori am fost chemat la Dinamo, de fiecare dată când a fost deranj, iar acum Dinamo era în moarte clinică, deci situaţia era mai gravă ca oricând.
Eu mi-am făcut datoria faţă de acest club, am luat Dinamo în iarnă când era în moarte clinică. Ştiţi ceva? Puteam ajunge ca Rapid, nu este uşor să lucrezi cu fotbalişti nemulţumiţi. Dar eu i-am strâns în jurul meu şi i-am convins să continue.”
Acestea au fost spuse de Cornel Ţălnar, despre cariera lui de jucător și de antrenor.
Cum îl caracterizează coechipierii săi:
,,Cornel Ţălnar este, după părerea mea, un băiat extraordinar, din toate punctele de vedere. Un caracter deosebit. O modestie ieşită din comun, faţă de valoarea pe care o are. Un spirit de echipă. În concluzie, un coleg foarte, foarte, foarte bun.” – Ionel Augustin, fost component al echipei de fotbal Dinamo Bucureşti şi al reprezentativei României.
„Cornel Ţălnar, cel mai bun prieten al meu, cu care am jucat, ani buni la Dinamo Bucureşti, el-extremă dreaptă; eu extremă stângă, rămâne tipul extremei clasice.
A fost un jucător de mare valoare. Constant. Atât la Dinamo, cât şi la echipa naţională. Ca prieten, ca om –foarte apropiat. Are un suflet foarte mare, foarte deschis şi foarte sincer faţă de toată lumea” –
Costel Orac, fost component al echipei de fotbal Dinamo Bucureşti.
În prezent, deține “Winner’s Țălnar Club”, o școală de fotbal și antrenează in campionatul juniorilor.
Fotografiile expuse în incinta clubului, arată sinteza unei cariere strălucite de fotbalist, a perioadei de antrenoriat, dar mai ales a omului Cornel Țălnar, care sprijină tinerele speranțe ale fotbalului românesc să își atingă visele, pentru că el a reușit: Țânțarul de Hamburg, Cornel Țălnar a venit direct în Liga 1 dintr-un loc unde toată lumea respiră Dinamo!
Face parte dintre acei “câini și eroi, idoli pentru noi”! Respect și sănătate, Cornel Țălnar!
Surse foto: Arhiva personală/
,,Dinamo dragostea mea”/ Wikipedia/ ,,Leul neîmblinzit al gazonului” ed. 2000/ Winner’s Talnar Club