La mulți ani Cornel Constantin Dinu la împlinirea vârstei de 76 ani!
Când spui Cornel DINU, spui DINAMO!
Cornel Dinu s-a născut în același an în care a fost înființat F.C. Dinamo, clubul căruia îi va dedica zeci de ani din viața sa. Corneliu Constantin Dinu, supranumit „procurorul” a debutat în Divizia A în 1966, iar ultimul meci l-a jucat la 18 iunie 1983.
În vara aceluiaşi an, s-a transferat la Dinamo Bucureşti, iar la 25 septembrie a debutat în Divizia A la 18 ani, într-un meci cu Steagul Roşu Braşov (0-1). Fundaş central sau mijlocaş, Dinu a avut o ascensiune rapidă, antrenorul Angelo Niculescu convocându-l la 20 de ani la echipa naţională. A debutat în meciul amical Austria – România (1-1), disputat la Linz, la 1 mai 1968
Ca fotbalist Cornel Dinu a adunat 75 de selecții la națională, iar în perioada 1979 – 1984 a deținut recordul de prezențe în tricoul echipei naționale a României. A fost primul fotbalist român care a depășit borna de 400 de meciuri în prima divizie, statisticile demonstrând că a jucat în total 454 de jocuri în Divizia A și a marcat 53 de goluri.
A jucat în Divizia A începând din 25 septembrie 1966 și până la 18 iunie 1983, la seniori jucând numai pentru Dinamo București,
A câștigat alături de echipă 6 titluri de campion național și de 2 ori Cupa României.
În ultimul său sezon ca jucător a îndeplinit și calitatea de antrenor secund, câștigând unul dintre titlurile sale de campion al României
A jucat în 33 de meciuri și a marcat 3 goluri în cupele europene intercluburi.
A debutat în echipa națională a României în 1968 și până în 1981 a jucat de 75 de ori și a marcat 7 goluri.
Începând din 1970 a deținut timp de 8 ani banderola de căpitan al naționalei noastre.
A fost titular în echipa națională a României la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic, 1970.
A câștigat de trei ori titlul de „fotbalistul anului” în ancheta ziarului „Gazeta Sporturilor”, în anii 1970, 1972 și 1974.
În anul 1970 a fost nominalizat la „Balonul de Aur”.
În 1971 a primit titlul de Maestru emerit al sportului.
Dinu, legenda echipei Dinamo București a fost declarat de revista Fotbal, cel mai bun fotbalist român al anului 1972.
“Vedeți, eu am câștigat “Trofeul Fotbal” și în 1970 și în 1972. În ’70 evenimentul a fost fascinant, mi se întâmpla prima oară, mă umpluse de mândrie și de entuziasm. Vanitatea care există în fiecare dintre noi era satisfăcută. Acum simțământul este mult mai complex, e vorba de o perpetuare a lucrurilor care îmi dă o siguranță, o confirmare individuală, dacă vreți. Incertitudini, nemulțumiri au sărit în lături ca niște așchii netrebnice. Desigur că visul acesta nu mă infatuează, mă liniștește doar și mă obligă.”
S-a retras ca jucător în 1983, în anii următori dedicându-se carierei de antrenor.
A participat alături de „tricolori” la Cupa Mondială din Mexic, în 1970 și a fost sfert-finalist la Campionatul European din 1972.
Ca antrenor a dus trupa din Ștefan cel Mare în semifinalele Cupei Campionilor Europeni în 1984 și a cucerit titlurile de campion național în 1984, 2000 și 2002. A fost câștigător al Cupei României în 1984, 2000 și 2001, evident cu Dinamo și a fost selecționer în perioada aprilie 1992 – iunie 1993. Pentru o scurtă perioadă a fost ministru secretar de stat în Ministerul Sportului. A desfasurat o activitate intensă in conducerea administrativă în cadrul clubului.
A participat la numeroase emisiuni de radio și televiziune, cu teme fotbalistice și culturale.
În ultimii ani a activat ca expert la canalele TV Dolce Sport și, ulterior, Telekom Sport, la acesta din urmă participând și în prezent în această calitate la diverse programe și emisiuni.
Distincții și onoruri
A fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” (2008), „în semn de apreciere pentru participarea la Turneul Final al Campionatului Mondial de Fotbal din anul 1970 din Mexic și pentru întreaga activitate”.
A primit titlurile de Cetățean de Onoare al Municipiilor Târgoviște (2015) și București (2019).
Orator de excepție, Cornel Dinu a afișat mereu un look impecabil, iar modul său de a vorbi i-a trădat o cultură și o euducație solide. Dinu nu s-a mulțumit să rămână în amintirea oamenilor doar prin performanțele sale ca fotbalist, sau antrenor, ci și-a făcut un viciu din a citi.
De la jurist, la fotbalist.
Cărți publicate
A publicat următoarele cărți de specialitate și memorialistice:
– „Fotbal – Tactica astăzi” – în colaborare cu Ion V. Ionescu – Ed. Sport-Turism, București, 1977;
– „Fotbal – Concepția de joc” – în colaborare cu Ion V. Ionescu – Ed. Sport-Turism, București, 1982;
– „Zâmbind din iarbă” (partea I) – roman autobiografic, vol. I – Ed. Minerva, București, 2007;
– „Jucând cu destinul” (partea a II-a de la „Zâmbind din iarbă”) – roman autobiografic, vol. II – Ed. Minerva, București, 2008;
– „Misterele lui Mister” – roman autobiografic, vol. III – Ed. Minerva, București, 2019.
„Observ că nu mai contăm pe jucătorii de acasă. S-a făcut o prezentare extraordinară a echipei naționale, pe fondul participării la Euro, dar uităm repede cum am obținut acel rezultat. Cum am trăit până la „momentul Ucraina” și cum am învins acea națională, pe două gafe de portar, contra unei formații aflate într-o situație delicată emoțional. Echipa națională nu a convins ca prezență. Adevăratul câștig pentru existența României a fost prezența masivă a conaționalilor, care a avut contribuție importantă la rezultatul bun al primei reprezentative”, a adăugat dinamovistul.
Declarații savuroase ale lui Cornel Dinu!
“O diferenţă clară de educaţie fotbalistică. Nu puteam să merg pe mâna povestitorului Stoichiţă, n-are nicio vină el, ci ăia care distrug fotbalul românesc. Ce pot să spun? Cred că era un miracol dacă reuşeam să câştigăm acest joc. Nu am văzut o concepţie clară, o continuitate la Rădoi. El impresionează prin faptul că spune că joacă ofensiv. Avem nişte jucători care sunt rodul pământului, nu al aratului pământului. Jumătate dintre ei sunt crescuţi într-o unică academie productivă şi funcţională, cea a lui Gică Hagi” – după eșecul naționalei în Armenia
„Când te uiţi la ce decadenţă e în fotbalul nostru, stingi televizorul şi te apuci să coseşti” – după eșecul Craiovei cu albanezii de la Laci
„N-am fost certat niciodată cu soții Prodan – Reghecampf. În general, de cei învinși de viață nu trebuie să vorbești, mă refer comportamental și mintal. Sunt și ei creaturi ale Domnului, ale creatorului” – după un conflict cu familia Reghecampf
Nu pot să serbez înfrângerile, susține Cornel Dinu
„În momentul în care vezi un cadavru, corbii vin pe el și vor să se înfrupte. Te lupți cu morile de vânt și n-ai nicio șansă. Eu am semnalat de atunci gruparea infracțională din Spania. Este aproape un cadavru pentru că este aproape de faliment. Trebuie apreciată acțiunea suporterilor. E nevoie de o competență, de o responsabilitate” – după fuga lui Pablo Cortacero
„Nu pot să serbez înfrângerile. Îmi lasă pe conștiință urme că am greșit. Liverpool era net superioară, la București a fost presiune după meciul din tur. Am avut un conducător care făcuse niște schimburi, se ratase ca jucător și antrenor, se ocupase cu un spionaj dubios pe timpul lui Pacepa.
Au existat mai multe probleme. N-am putut să mai umblăm la arbitri, așa cum făcuserăm în precedentele jocuri europene. N-a mai mers fiindcă nu mai era loc pentru căței” – la 37 de ani după dubla cu Liverpool din Cupa Campionilor.
„M-am apucat să scriu a patra carte. Scriu în general noaptea, iar ziua dorm. Pe de altă parte, unde să ies? Aplic celebrul citat al lui Ţuţea, „n-ai ce să cauţi afară, sunt prea mulţi imbecili” – când s-a apucat de un volum autobiografic
Cornel Dinu e sigur: Dinamo nu mai e de mult echipa din Obor
„Și doamna Lipă, și doamna Monica Iagăr, care au stat trei-patru ani presedinte la Dinamo, au ieșit la pensie cu 12.000 de lei. Și n-au nici jumătate din anii mei în Ministerul de Interne. Dreptate mioritică” – când a aflat ce bani va primi pensie
„Am impresia că au fost şi încurajaţi, nu ştiu de unde, nişte pesudo fotbalişti din ăştia, aduşi cu mari sacrificii, că îl văd aşa, în afară de o cărare pe mijloc, nu ştiu dacă ea nu afectează şi creierul. Am auzit că a fost un cap al răutăţilor, împotriva bietului Uhrin” – despre Lazăr de la Dinamo după un meci de campionat
„Dinamo nu mai e de mult echipa din Obor, din Iancului, din Ştefan cel Mare. E o prelungire a Colentinei. Acolo e totuşi o mănăstire interesantă. Prelungirea Colentinei cu Voluntari, la nivelul ăsta s-a ajuns. Meciul, mai puţin terorizant decât vreo două meciuri pe care le-am văzut.
Veritabile probe de rezistenţă, asemănătoare cu torturile care erau pe vremuri la Rahova, la cercetări penale”, după un meci Dinamo – FC Voluntari încheiat 1-1
O viață pentru Dinamo! Un veritabil dinamovist!
„O legendă în adevăratul sens al cuvântului pentru Dinamo București și pentru fotbalul românesc”. Dinamo București a notat pe pagina de Facebook: „La mulți ani, Cornel DINU! Născut în același 1948 de suflet, Cornel Dinu împlinește astăzi 76 de ani. O legendă în adevăratul sens al cuvântului pentru Dinamo București și pentru fotbalul românesc, Cornel Dinu a evoluat la cel mai înalt nivel timp de aproape 18 ani, adunând 454 de apariții și 53 de goluri în tricoul alb-roșu.
La mulți ani, Cornel DINU, ești un idol pentru noi ! Mândri de tine ca jucător, antrenor, mentor, recunoscut ca cel mai veritabil dinamovist, supranumit “Procurorul!” FELICITĂRI și RESPECT!
Surse/Foto: gsp.ro; fanatik.ro; tikitaka.ro; prosport.ro; sport.ro; wikipedia; arhiva personală G.Graur
La Mulți și Frumoși Ani, CORNEL DINU,
mentorul dinamovismului ! ⚽