Intervenție “Smurd”, pacientul “înfrânt”, Poli Iași – DINAMO București 1 – 0!

Dinamo a pierdut meciul de la Iași la limită, după un joc foarte slab prestat de noi. Gigi Mulțescu nu a putut schimba multe în 4 zile, iar atitudinea jucătorilor a fost sub orice critică. Urmează o pauză competițională în care noul antrenor poate să schimbe ceva, odată și cu revenirile lui Nemec, Gol, Filip, Bejan și Răuță.

Echipa de start a lui Gigi Mulțescu a fost: Eșanu – Grigore – Puljic (căpitan) – Ehmann – Sorescu – Achim – Anton – Radu – Fabbrini – Blejdea – Moldoveanu.

Dinamo nu a început tocmai rău, Blejdea a ratat o ocazie mare în minutul 16, după ce a driblat câțiva adversari, dar portarul Brănescu s-a opus. Această fază i-a trezit pe ieșeni, iar în minutul 34 Eșanu a avut o paradă bună la șutul lui Djuranovic.

Trei minute mai târziu, Calcan a executat o lovitură liberă la care Blejdea a atins mingea cu mâna, fără ca arbitrul să observe. La pauză s-a intrat cu 0 – 0 și nu s-au efectuat schimbări de niciuna dintre echipe.

Mulțescu a făcut primul, o schimbare în meci, Stere a intrat în minutul 57 în locul lui Moldoveanu, care a avut o prestație modestă. S-a văzut clar că nu este un vârf clasic, revenirea lui Nemec este absolut necesară echipei.

Djuranovic a deschis scorul în minutul 62, după un contraatac foarte bun al lui Calcan. Defensiva noastră a fost surprinsă în urma unui corner, singurul care a coborât a fost Ehmann.

Mulțescu a mai încercat cu Nepomuceno, Crețu și Bani în minutele 66 și 72 ( cei înlocuiți fiind Blejdea, Radu și Grigore), dar Dinamo nu a mai creat pericol. Un singur șut pe poartă reprezină o statistică înfiorătoare, iar jocul a fost la fel de slab.

Câinii fără vreo reacție după gol, tot Iașul a ratat ceva ocazii după marcarea golului.

Să urmărim ce a declarat Gigi Mulțescu în conferința de presă de după meci:

Notele acordate jucătorilor, sunt:

Eșanu – 9, a avut 2-3 parade bune, nu a avut ce face la gol, un meci bun. Un portar care a progresat enorm și a fost convocat în premieră la naționala României U21 pentru Campionatul European. Îi urăm mult noroc!

Grigore – 3, un meci teribil, multe greșeli de marcaj, pase greșite, foarte slab Rici.

Puljic – 6, s-a mișcat bine, un meci bun pentru căpitan.

Ehmann – 6, nu prea a greșit, arată mai multă maturitate decât Grigore, Ehmann fiind la primul sezon în Liga 1.

Sorescu – 3, cel mai slab meci al sezonului pentru Deian, care este într-o scădere mare de formă. A ratat fiecare ocazie, a greșit fiecare pasă, dezamăgitoare prestație.

Achim – 4, greoi ca de obicei, încurcă mult jocul ofensiv în loc să joace mai repede.

Anton – 5, un meci slab și pentru Paul, nu s-a văzut pe teren.

Radu – 5, o prestație decentă, fără să iasă în evidență.

Fabbrini – 5, singurul lucru bun a fost pasa pentru Blejdea la singura ocazie mare a noastră, în rest șters.

Moldoveanu – 3, nu este un vârf de careu, nu s-a bătut pentru minge cu fundașii adverși.

Blejdea – 5, ținând cont că revine după o accidentare, nu s-a mișcat tocmai rău.

Nepomuceno, Crețu și Bani – 4 pentru fiecare, nu a schimbat nici unul dintre ei jocul fiind rezerve în debutul partidei.

A fost un nou meci foarte slab, în care ne-a învins ultima clasată. Situația este dezastruoasă, dar pauza competițională pentru evoluțiile naționalei, vine la momentul potrivit.

Gheorghe Mulțescu are timp să găsească formația potrivită, să lucreze la moralul jucătorilor și la atitudinea acestora. Capul sus! Trebuie să rămânem alături de echipă până la finalul sezonului!

Haideți câinilor, munciți: antrenamente, condiție fizică, scheme de joc… Chiar dacă vom juca iar în play-out, Cupa României așteaptă să fie dusă în Ștefan cel Mare! Hai Dinamo, hai că se poate!

Sursa video: Look Sport.ro

Sursa foto: Știri la zi.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyrighted Image