Avancronica meciului DINAMO București – Viitorul Constanța!

Dinamo va juca în această seară de la ora 20:45 meciul din Cupa României cu Viitorul, meci care se va juca în Ștefan cel Mare (Dinamo clasându-se mai jos decât oaspeții în sezonul trecut de campionat).

Echipa noastră vine după o victorie importantă acasă cu Voluntari, a doua victorie de la startul sezonului și prima pe teren propriu după 9 luni.

O victorie la scor neașteptată având în vedere forma sportivă, dar și situația administrativă.

Gestul impresionant al suporterilor ar trebui să îi motiveze pe jucători, reușind un nou sold-out istoric al biletelor virtuale pentru meci, iar cu banii stânși se va plăti o primă pentru o eventuală victorie.

Pe cei de la Viitorul îi știm, i-am și întâlnit acum două etape în campionat. Între timp, au fost învinși de cei de la Clinceni în deplasare.

Pare că avem șanse destul de bune privind forma echipelor, dar nu putem ști dacă jucătorii vor juca cu aceeași dăruire și la capacitate maximă, având restanțele salariale.

Vor avea un mic avantaj, de data aceasta probabil va fi pe teren și Iancu (decarul constănțenilor și unul din cei mai buni jucători).

Să vedem cum va arăta primul 11, în opinia mea:

Hinojo (cred că va fi titularizat, fiind un meci de cupă, probabil portarii se vor roti) – Gonzalez (Sorescu cred că va fi urcat sus, nefiind fundaș dreapta la bază) –Grigore (Ehmann fiind accidentat) – Puljic (va fi și căpitanul „haitei”) – Lopez(a reușit un meci foarte bun și el) – Anton (un jucător care încă mai are de recuperat pentru a fi în formă maximă, dar deja a făcut progrese) – Gol (un jucător care a arătat că știe să joace fotbal dacă vrea) – Bani (al doilea jucător U21) – Borja Valle (decarul care e capabil să facă diferența dacă este dispus să joace) – Fabbrini (italianul a dovedit că merită să fie titular, controlând majoritatea acțiunilor ofensive) – Gueye.

Să sperăm că băieții vor juca cu inima pentru acești suporteri minunați, fără să se gândească la țeapa conducerii spaniole.

Este incredibil în ce manieră am fost păcăliți și mai mult, ei încă cred că noi avem încredre în acest „proiect”.

În opinia mea, singura șansă a acestei echipe să renască este doar prin programul DDB și sperăm că acești indivizi vor renunța la acțiunile clubului, reprezentând o mare rușine pentru țara iberică.

Haideți să fim mai uniți pentru a salva Dinamo și pentru a readuce clubul în topul țării.

Multă baftă câinilor, hai Dinamo!

Surse foto: instagram.com/ dinamobucurestiofficial; facebook.com/FCDinamoOfficial

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyrighted Image