Cronica unui egal disputat, DINAMO București – Rapid București 1 – 1!

Dinamo a remizat în derby-ul cu Rapid, scor 1 – 1, după un meci dominat de echipa noastră. Am pierdut din nou victoria printre degete în minutele de prelungire. Un derby desfășurat fără galerii, puțin fără farmec, dar fanii de la tribună au mai îndulcit amarul cu multe scandări.

Echipa de start a lui Mircea Rednic a fost: Iliev – Sorescu – Pinto – Grigore – Radu – Torje (căpitan) – Răuță – Espinosa – Itu – Măgureanu – Ivanovski.

Nu ai lipsit campania pentru adoptarea câinilor fără stăpân, “câini cu căței”.

Dinamo a început foarte bine meciul, având și două ocazii mari pe greșelile fostului dinamovist Dragoș Grigore. Gabi Torje a fost extrem de activ în prima repriză, probabil motivat mai mult de banderola de căpitan, a ratat câteva șanse bune, dar ocaziile noastre au venit mai mereu din flancul său.

Lui Răuță i s-a făcut rău, a fost transportat la spital însă acun este bine, probabil a făcut mult efort și a fost schimbat cu Matei.

Dinamo a avut și un penalty neacordat de arbitrul Feșnic, Espinosa a fost ținut clar în careu de căpitanul oaspeților Săpunaru la un corner.

A doua repriză a continuat la fel, cu Dinamo la conducerea jocului. Torje a deschis scorul cu un șut imparabil sub bară, după o diagonală foarte bună a debutantului Espinosa și o pasă a lui Sorescu. Un gol superb pentru un jucător a cărui evoluție a fost ca în vremurile bune.

Măgureanu și Torje au mai ratat două ocazii mari, dar apoi ne-am retras poate prea devreme și am permis oaspeților să atace. O dată cu ieșirea lui Espinosa, Dinamo a pierdut lupta la mijloc, pentru că Matei și noul intrat Filip nu sunt atât de defensivi.

De asemenea, Mircea Rednic i-a introdus pe Ehmann și pe debutantul Vestenicky în locul lui Itu și lui Măgureanu.

Din păcate, Carnat a reușit egalarea pe finalul meciului printr-o execuție splendidă la vinclu. Un nou meci fără victorie, dar un egal care ne dă speranțe pentru viitor, pentru că am văzut o echipa mult mai organizată, agresivă(în sensul pozitiv, fără intrările urâte de odinioară) și cu o atitudine demnă de un derby.

Să urmărim rezumatul partidei:

Notele acordate de mine pentru jucătorii noștri:

Iliev – 8, a prins cu ușurință șuturile pe poartă, care au fost majoritatea pe centru, dar nu prea a avut ce face la gol.

Sorescu – 7, un plus în jocul lui, a reușit și o pasă de gol, dar defensiv trebuie să fie mult mai atent.

Pinto – 8, foarte bun, un lider veritabil în apărare cu câteva intervenții foarte bune.

Grigore – 6, a reușit verticalizări bune, și a mai avut 2 – 3 intervenții, dar consider că momentan Popa este peste el.

Radu – 6, destul de limitat din păcate, dar nu a riscat mult, a jucat la sigur și și-a făcut treaba bine.

Torje – 10, cel mai activ jucător de pe teren și omul meciului, o evoluție demnă de un căpitan care pare că și-a intrat în ritm.

Răuță – 7, din păcate i s-a făcut rău, dar jucase foarte bine, probabil cel mai bun joc din acest sezon pentru el, pase bune, recuperări, agresivitate mare, dar a avut și ghinion. Contează doar că este bine și va reveni curând la echipă. Îi urăm multă sănătate!

Espinosa – 8, un meci foarte bun mai ales pentru un debutant, și-a făcut treaba foarte bine la închidere, a avut pase bune și am avut un mijloc superior Rapidului.

Itu – 5, a fost decent, însă nu a ieșit mult în evidență, doar prin acel voleu ratat, dar a fost și puțin forțat în bandă.

Măgureanu – 6, a fost destul de activ, dar nu a pasat la acea ocazie unde l-ar fi lăsat pe Ivanovski cu poarta în față. Trebuie să muncească din greu, pentru că va mai veni un atacant.

Ivanovski – 6, s-a zbătut cu fundașii adverși, dar nici nu s-a lipit mingea de el, uneori nici colegii nu îi pasează la timp.

Matei – 8, a intrat foarte bine, a făcut un joc defensiv foarte bun, o mare schimbare față de ce am văzut la Mediaș.

Filip, Ehmann și Vestenicky – 5 pentru fiecare, nu au fost activi, mai ales ultimul care nici nu a primit mingi pentru că ne-am apărat mai mult.

Să urmărim și interviul după meci al lui Mircea Rednic pentru LookSport, care a fost ca deobicei fabulos, totul spus în față, scurt și la obiect:

A fost un meci bun făcut de Dinamo, dar am avut acel deja-vu de la meciul cu UTA, când am fost egalați pe final. Însă a fost un meci mult mai dificil cu o echipă mult mai bună și am reușit să facem față 60-70 de minute bine, dar și din cauza factorului fizic am căzut apoi.

După cum am tot spus, este inadmisibil ca în octombrie, pe finalul lunii, o echipă din prima ligă să nu fie la parametrii fizici optimi pentru a duce un meci de 90 de minute. Mircea Rednic are mult de muncă, dar se vede deja o schimbare în jocul echipei, și tactic cât și fizic. Felicitări antrenorului, dar și echipwi, suntem pe drumul cel bun!

Urmează marți meciul din competiția Cupei României împotriva Argeșului, o echipă în revenire de formă. Mult succes echipei noastre! Hai DINAMO!

Sursa video: Telekom Sport România.youtube.com

Sursa interviu video: LookSport.youtube.com

Surse foto: instagram.com/ dinamobucurestiofficial; facebook.com/FCDinamoOfficial

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyrighted Image