
Federaţia Română de Handbal a stabilit, în baza voturilor exprimate de antrenorii din ligile naționale, cei mai buni sportivi care au evoluat în campionatele României în anul 2018. Dinamovistul Vitaly Komogorov, având 27 de ani, a fost desemnat cel mai valoros jucător străin din Liga Zimbrilor 2018.
Vitaly Komogorov şi-a exprimat opinia, apreciind în mod deosebit aportul suporterilor care prin prezenţa lor la meciuri, acasă şi în deplasare, au susţinut echipa şi au condus la rezultate performante ale echipei, precum şi a lui ca jucător : ”Este o mare onoare pentru mine să fiu desemnat cel mai valoros jucător străin din campionatul intern. Acest trofeu este deopotrivă al colegilor mei de la Dinamo, alături de care am câștigat titlul național și Supercupa României, dar și al suporterilor noștri, care sunt cei mai tari din țară. 2018 a fost un an bun pentru noi, cu două trofee, dar și cu o calificare istorică în play-off-ul Ligii Campionilor, sezonul 2018-2019.”
Vitaly Komogorov a venit acum doi ani la Dinamo pe postul de inter, de la HC Odorhei, unde a fost golgheter cu 168 de goluri.
De apreciat că Vitaly Komogorov a avut un rol determinant în calificarea istorică în play-off-ul Ligii Campionilor sezonul 2018-2019. Komogorov a dat recital, reuşind să marcheze 5 goluri şi 5 assists-uri, toate din acţiune. Astfel, Dinamo a câștigat grupa D a Ligii Campionilor şi este prima echipă din România calificată în această fază la handbal masculin, cu 7 victorii, dintre care cinci au fost pe teren propriu.
De asemenea, Vitaly Komogorov, jucătorul echipei Dinamo, se află pe lista scurtă a naţionalei Rusiei, pentru Campionatul Mondial de Handbal. Eduard Koksharov, selecţionerul Rusiei, s-a oprit la 21 de jucători pentru pregătirea finală înaintea Campionatului Mondial de handbal masculin, programat în perioada 10-27 ianuarie, în Germania şi Danemarca, printre care şi Vitaly Komogorov.
Felicitări Vitaly Komogorov, suntem mândri de tine dulăule şi te susţinem în continuare!