Mattia Montini, căpitanul câinilor: când îmbraci tricoul ăsta nu te poți gândi la play-out, ci la câștigarea campionatului!

Mattia MONTINI, noul căpitan al echipei Dinamo, va conduce haita în primul meci al sezonului! Este cunoscut pentru spiritul de câine, atitudine și entuziasm, calități pe care sperăm să le transmită și echipei! 

„Ca și anul trecut, vreau să dau maximum pentru Dinamo, să fiu văzut drept un profesionist, apoi să încerc să marchez cât mai multe goluri. Nu mi-am fixat o cifră în minte sau să iau titlul de golgheter. Dacă sunt profesionist și muncesc mereu cum am făcut-o până acum, rezultatele vor veni de la sine, atât cele individuale, cât și cele cu echipa”, a spus în conferința de presă, Mattia Montini.

“Dinamo e un nume important, trebuie să facem altfel lucrurile decât în ultimii doi ani. Când îmbraci tricoul ăsta nu te poți gândi la play-out. Obiectivul nu ar trebui să fie play-off-ul, ci câștigarea campionatului! Mă bucur că încă de la primele meciuri oamenii înțeleg că trebuie să facem ceva important”, a adăugat Mattia Montini.

„Sincer, am lucrat mai mult cu preparatorul fizic până acum, dar Neagoe e genul care vorbește puțin, dar când o face e foarte incisiv. Mie-mi îmi plac antrenorii de genul ăsta, care vorbesc puțin, dar când o fac, lucrurile pe care ți le spun îți intră în cap”, a mai declarat Mattia Montini. 

FC DINAMO BUCUREȘTI joacă azi în deplasare la ora 21:00 cu FC Viitorul în etapa 1 a CASEI LIGII 1 ediția 2019-2020, meci programat pe stadionul “Central” din Ovidiu, transmis în direct la Look Sport, Digi Sport și Telekom Sport.

De asemenea, antrenorul principal Eugen Neagoe și team managerul Ionel Dănciulescu au vorbit ieri, în conferința de presă organizată în cantonamentul de la Săftica, despre primul meci oficial în noul sezon competițional. 

EUGEN NEAGOE: “Suntem în faţa noului sezon. Cred că avem cel mai frumos program, dar sperăm că totul va fi în regulă, chiar dacă avem şi unele probleme de lot. Pentru că sunt trei jucători pe care nu ne vom putea baza mâine cu FC Viitorul. E vorba despre Corbu, Dan Nistor şi Brito. Ei nu vor face deplasarea, iar mâine vor avea antrenament separat pentru că au probleme medicale. Dar sperăm ca măcar Dan Nistor şi Brito să fie apţi la următorul meci, cel cu Craiova. Ne cunoaştem foarte bine adversarii, Viitorul este una dintre cele mai bune echipe din campionatul nostru. Are jucători valoroşi, chiar dacă mulţi dintre ei sunt foarte tineri. Se ştie ce se întâmplă la Academia lui Gheorghe Hagi. În fiecare an, chiar dacă au pierdut jucători, au venit alţii. Dar eu am mare încredere în jucătorii pe care îi am acum în lot. Chiar dacă 11 din cei 18 care vor face deplasarea la Constanţa sunt jucători noi, doi copii, Mihaiu şi Moldoveanu, care au revenit la echipă, şi 9 care au fost transferaţi în această vară. Nu vreau şi nu caut nicio scuză. Mâine seară la ora jocului trebuie să fim pregătiţi din toate punctele de vedere şi sunt convins că aşa vor sta lucrurile. În vestiar nu mai există şi nici nu va mai exista play-out! Eu sunt convins că vom ajunge în play-off. Iar când vom ajunge acolo vom putea discuta şi despre cupele europene, ne vom gândi, normal, şi la un obiectiv mai îndrăzneţ. Sunt mulţumit de lotul actual şi ne mai dorim doi jucători. Singura problemă pe care am avut-o în ultima săptămână a fost cu accidentările lui Nistor şi Brito. Mai avem nevoie de doi jucători valoroşi, nu aş vrea să spun despre ce posturi este vorba. Dar sunt două posturi pe care ne dorim să fim mai puternici. Nu vom mai renunţa la jucători. Avem un program foarte frumos, în primele trei etape întâlnim echipele care ne reprezintă în cupele europene. Este cel mai frumos debut. Viitorul are jucători valoroşi, chiar dacă nu mai e Ianis Hagi sau că au plecat Băluţă şi Vînă. Şi probabil că vor mai pleca jucători. Dar Gică a surprins întotdeauna prin ceea ce a adus de la academia sa, face lucruri extraordinare acolo şi merită felicitări. Probabil că se vor resimţi şi la ei aceste plecări, pentru că sunt totuşi jucători importanţi care au plecat. Ar fi foarte bine pentru noi să începem cu o victorie, ne dorim acest lucru. Iar după meciul de mâine seară ne vom gândi la următorul joc. Vom vedea câte puncte vom acumula, mi-aş dori să avem 9 puncte după primele trei etape, dar nu va fi uşor. Întâlnim cei mai puternici adversari, însă vom face tot ce depinde de noi să câştigăm. Am discutat cu o parte dintre suporteri. Ei sunt lângă echipă, ne vor încuraja. Sper să vină în număr cât mai mare şi să îi facem fericiţi. Ăsta e obiectivul meu. Am fost întrebat dacă vreau să mi se scandeze numele, iar eu am spus că eu voi fi cel mai fericit dacă îi voi vedea fericiţi pe suporterii dinamovişti. Ăsta e obiectivul meu”.

IONEL DĂNCIULESCU: “Începe un nou sezon, eu sunt încrezător în ceea ce urmează să facem în acest campionat. Îmi doresc ca suporterul dinamovist să fie alături de noi. Ştiu că e un moment greu, au fost ceva divergenţe în trecut, dar noi sperăm prin jocul prestat şi rezultatele pe care le vom avea să îi aducem aproape de noi. Trebuie să înţeleagă şi ei că fără aportul lor nu vom putea avea rezultate. Nu vom reuşi absolut nimic dacă nu avem suportul lor, asta e clar. Mai ales în această perioadă în care lucrurile arată destul de bine. Şi spun lucrul acesta pentru că am fost în cantonament, am văzut cum lucrează Eugen şi cum reacţionează echipa. În plus, o doleanţă mai veche a suporterilor noştri era să jucăm pe Arena Naţională. Am făcut lucrul acesta pentru ca ei să fie în număr cât mai mare alături de noi. Aşa că sper să avem cât mai mulţi suporteri să ne susţină. Ştiu că nu e uşor pentru că venim după ani grei de suferinţă. Spiritul lui Dinamo a trăit în special datorită acestor suporteri minunaţi. Trebuie să ne unim pentru că în momentele grele numai aşa putem răzbate şi să revenim în elita fotbalului românesc. Şi dacă vom fi uniţi vom reuşi. Fără suportul lor ne va fi foarte greu. Orice început de campionat e mai dificil, echipele trebuie să mai lucreze din punct de vedere al omogenităţii. E un pic mai greu pentru orice echipă, dar sper să nu fie şi pentru noi. Din punctul meu de vedere, Dinamo are acum la mijlocul terenului unii dintre cei mai buni jucători din campionat.

Din păcate, Dan Nistor e accidentat acum şi nu va evolua în această etapă. Nu vrem să promitem lucruri măreţe, dar obiectivul principal este să intrăm în play-off şi sunt convins că vom reuşi lucrul acesta. După care vom vedea ce va fi. Dar nu putem să mergem în faţa suporterilor dinamovişti şi să promitem că vom câştiga campionatul. Lucrurile trebuie să vină de la sine, treptat. Obiectivul primordial este să intrăm în play-off. Şi eu sunt convins că vom fi acolo la finalul sezonului regulat”.

Schimbări dese de antrenori, două sezoane în play-out, transferuri multe, jucători împrumutați, lipsa unui stadion modern, un patron dezinteresat, sunt motivele care au condus la o prezență slabă a suporterilor la meciuri. 

Sperăm ca echipa să joace azi un fotbal de calitate, să facă un pas înainte spre recâștigarea încrederii noastre, a suporterilor! Să nu mai piardă puncte, să joace la victorie, să lupte până în ultimul minut al meciului! 

Hai Dinamo! Succes alături de căpitanul Mattia Montini! 

Sursa: comunicat oficial site fcdinamo.ro 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyrighted Image