Lică Stavarache Movilă este născut în 21 octombrie1961.
L-am cunoscut personal la lansarea cărții “O VIAȚĂ DE CÂINE” eveniment organizat la Alba Iulia, în baza sportivă Winner’s Club Țălnar.
Suporterii dinamoviști l-au poreclit ,,Lica Movilă, dă-le o torpilă” fiind cunoscut prin forța șuturilor puternice care erau adevărate trasoare când le expedia către porțile adverse.
În perioada 1978–1982 evoluează pentru juniorii S.C. Bacău!
Generatia 1978 Liceul de fotbal Bacău:
Debuteaza la echipa de seniori în 1982 evoluând în 19 partide și înscriind 3 goluri, fapt pentru care este transferat la gruparea din Stefan cel Mare.
Total Divizia A: 199 jocuri, 23 goluri
Total cupă: 25 jocuri, 4 goluri
A cucerit două titluri de campion național (1982-83, 1983-84) şi două cupe ale României (1983-84, 1985-86).
În cupele europene
Debut: 14.09.1983, Kuusysi Lahti – Dinamo 0-1.
A evoluat în 16 jocuri în competițiile europene, marcând două goluri.
În perioada 1983–1988 a evoluat pentru F.C.Dinamo București, bifind 138 meciuri și înscriind 17 goluri.
Condusă de Niculae Nicuşor Dumitru, Dinamo a avut în sezonul 1983-1984 una dintre cele mai bune echipe din istorie:
În turul secund, alb-roșii eliminaseră campioana Europei, Hamburg (3-0 la Bucureşti, 2-3 în Germania), iar cu Liverpool au sperat într-o minune, mai ales că scăpaseră din meciul tur cu un deficit minim.
În retur, în faţa a 70.000 de spectatori, care au înfruntat oploaie teribilă pe fostul stadion “23 August”, englezii au învins cu 2-1 (Rush – min. 11 şi 85, respectiv Orac – min. 39) şi mergeau în finala CCE, pe care au şi câştigat-o în faţa Romei.
În sezonul 1988–1989 a evoluat pentru Flacăra Moreni, în 23 de meciuri înscriind două goluri.
În perioada 1989–1990 a jucat pentru gruparea Universitatea Cluj, în 19 partide reușind să înscrie un gol,
Străinătate
În anul 1991, se transferă la
Zimbru Chișinău unde a jucat în 23 marcând două goluri.
În anul 1992 a evoluat pentru Hapoel Be’er Sheva.
Naționala României
A jucat pentru Naționala României în perioada 1983 -1987 în 14 meciuri și a înscris un gol.
Amintiri din cantonamentul din Olanda: Hagi, Coras, Movilă, Iordache Vasile, Gabor, Gino Iorgulescu, Ioan, Andone, Balint
Jos: Stancu,Turcu Viorel,Vaetus Florea, Klein, Eduard, Barbulescu
Avea un şut formidabil. Nu degeaba îi strigau suporterii, „Movilă, Movilă, dă-le o torpilă!”.
“Era ceva nativ sau lucrai mult la antrenamente?”
“Era aşa datorită faptului că loveam corect mingea cu ambele picioare, acest ABC al fotbalului învăţându-l din perioada primelor lecţii, la Bacău.
Probabil că era şi ceva nativ, pentru că aceste elemente ca şi pasarea exactă, stoparea mingii pe piept, cu piciorul, cu genunchiul le-am stăpânit foarte bine. Execuţiile mele erau foarte curate.
Şi bineînţeles că lucram mult la antrenament, ca să mi se inoculeze tot acest mecanism.
Lucescu a vrut să-l forţeze pe Rednic să joace libero şi mi-a zis că o să intru în luptă cu el pentru titularizare. L-am întrebat de ce nu rămâne Rednic ca fundaş dreapta, unde era foarte bun. „Păi nu, că acolo e Zare” – mi-a răspuns el. Şi atunci i-am propus să intru în luptă pentru titularizare cu Zare, pentru că ştiam că nu aveam şanse cu Rednic, deoarece era copilul lui de la Corvinul.
Şi atunci m-a băgat fundaş dreapta. Numai că acolo l-a adus la un moment dat pe Mihăescu care îi tot plângea că trece timpul şi el nu mai apucă să joace. Iar pe mine Lucescu mă vedea doar că aduceam playere din străinătate şi a început să-mi spună că îmi stă capul numai la afaceri, că nu mă mai interesează fotbalul.
Iar eu în loc să stau în banca mea, m-am dus să mă plâng pe la generali că nu mă mai joacă.
Marin Bărbulescu când a auzit, a vrut să mă ia la el la Victoria. N-am fost de acord, că acolo era Halagian care nu mă înghiţea. De fapt, „simpatia” era reciprocă.
În acelaşi timp a venit şi generalul Ghenoiu să mă ceară pentru Flacăra Moreni şi în două zile m-a transferat.
Nu prea mi-a convenit, că tocmai îmi luasem casă în Bucureşti şi aş fi vrut să mai stau la Dinamo. Însă nu puteam să-l refuz, pentru că nevastă-mea era angajată la el, la paşapoarte.
A acceptat însă să vin săptămânal de miercurea la Moreni, ceea ce antrenorului Ion Nunweiller nu i-a convenit şi a început să mă şicaneze.
Cum la „U” Cluj venise Cornel Dinu, cu care mă înţelesesem foarte bine la Dinamo, şi care mă voia acolo, am devenit şi eu „şapcă roşie” Zimbru Chişinău.
După schimbările din 1989, Dinamo ne-a readus pe toţi cei împrumutaţi. Fusese Mulţescu numit antrenor.
Erau atunci momentele alea tulburi, când se zvonea că s-ar putea desfiinţa clubul. Şi într-una din acele zile ne-a spus Vasile Ianul că venise preşedintele lui Zimbrul Chişinău, Valeriu Rogozenco care era şi ziarist, şi voia să ia doi jucători.
Ne-am arătat interesaţi eu cu „Cleo” Vaişcovici. În aceeaşi zi, a intrat pe poartă la Dinamo, Dudu Georgescu. Atunci l-am întrebat pe Rogozenco dacă n-are nevoie şi de antrenor.
Primind răspuns afirmativ, i l-am propus pe Dudu, el arătându-se de-acord. În fine, am ajuns acolo.
Băieţi buni ei, dar erau mult în urma noastră, cu condiţiile, antrenamentele, pregătirea fizică, alimentaţia, cu tot.
Zimbru era în a doua divizie unională. De fapt, atunci a fost ultima ediţie a campionatului unional, căci imediat URSS a dispărut.
Viaţa pe care am avut-o acolo a fost destul de bună. Aveam deplasări de mii de kilometri pe care le făceam cu avionul. Nu am ajuns chiar până la Marea Japoniei, dar de la Chişinău până la Fergana, Namangan, Tiumen sau Ekaterinburg, ca să dau câteva exemple, sunt distanţe zdravene.
Am fost într-o deplasare tot în zona asiatică, unde umblă ăia cu o tichie cu clopoţel în cap, cu haine lungi ca nişte fuste şi cu cizme de cauciuc în picioare, chiar dacă afară sunt 40 de grade.
Ducându-mă cu „Cleo” într-o piaţă, îmbrăcaţi în şorturi, au venit mai mulţi în jurul nostru, au făcut un fel de scaun din mâinile lor şi ne-au dus până la hotelul unde locuiam.
Mai apoi a venit un miliţian care ne-a spus că nu avem voie să ieşim pe stradă în pantaloni scurţi.” –
a povestit Lică Stavarache Movilă.
“Ai fost şi fondator la acel grup Dinamo Old-Boys?”
Da, l-am înfiinţat prin 2002. Ne mai întâlneam foştii jucători, mai organizam unele meciuri, era frumos.
Dar de vreo cinci ani a cam murit ideea, am mai îmbătrânit şi noi. Mi-am făcut casă şi m-am mutat. Îmi plăcea şi terenul de fotbal din localitate, destul de modern, gazon bun. Şi mi-am propus să fac acea şcoală de fotbal.
Din cauza schimbărilor politice am fost la un moment dat nevoit să renunţ. După patru ani, am revenit, dar nu prea mai sunt copii.
O să mai încerc în primăvară. Dacă adun 20 de copii, continuu, dacă nu, nu mai fac!” – a povestit Lică Stavarache Movilă.
Surse foto: arhiva personală/ arhiva Lică Movilă’s facebook page/ Old-dogs Facebook page/