E 9 aprilie, ziua de naștere a lui Mircea Rednic, „Puriul”. LA MULȚI ANI, Mircea Rednic la împlinirea vârstei de 62 ani!
Inimile noastre bat la această oră, la fel ca și ceasurile, pentru unul dintre cei mai iubiți dinamoviști din istoria clubului.

Mai mult decât un antrenor, mai mult decât un nume de legendă, un dinamovist adevărat, crescut doar pentru performanță în Ștefan cel Mare, Mircea Rednic .
Cele mai frumoase gânduri în alb și roșu din partea suflării dinamoviste
Campion în tricoul alb-roșu (1984 și 1990) și pe banca tehnică a echipei din Ștefan cel Mare (2007), Mircea Rednic este un nume de legendă pentru istoria clubului, pentru tot ce înseamnă performanța în fotbalul dinamovist.
Ca jucător, Mircea Rednic a evoluat aproape opt sezoane consecutive în Ștefan cel Mare, din 1983 până în 1991, a câștigat campionatul (1983-1984, 1989-1990), Cupa României (1984, 1986, 1990) și a participat la cele mai importante performanțe în Europa: semifinalele Cupei Campionilor Europeni (1984) și semifinalele Cupei Cupelor (1990).
Cu Mircea Rednic la conducerea tehnică a echipei, Dinamo a câștigat ultimul titlu de campioană din istoria clubului, în sezonul 2006-2007, fiind la un pas de calificarea în grupele Ligii Campionilor.
Despre jucătorul Mircea Rednic
Debut în Divizia A (Liga 1): 02.08.1980 / Corvinul Hunedoara vs ASA Târgu-Mureș 4-1
1979-1980: Corvinul Hunedoara (Divizia B)
1980-1981: Corvinul Hunedoara: 26 jocuri / –
1981-1982: Corvinul Hunedoara: 31 jocuri / 4 goluri
1982-1983: Corvinul Hunedoara: 33 jocuri / 2 goluri

1983-1984: DINAMO BUCUREȘTI: 31 jocuri / –

Nu pot uita valorosul golul marcat la Tibilisi împotriva rușilor de la Dinamo Minsk cu trei minute înainte de final, mobilitatea lui Rednic s-a dovedit eficientă. A prins un șut, la o minge respinsă de apărarea sovieticilor, de pe la 16 m și, printr-o pădure de picioare mascantă pentru portarul lor, Kurbiko, și a egalat. Salvare încurajatoare pentru returul de la București.

1984-1985: DINAMO BUCUREȘTI: 30 jocuri / 3 goluri
1985-1986: DINAMO BUCUREȘTI: 30 jocuri / 3 goluri
1986-1987: DINAMO BUCUREȘTI: 25 jocuri / 2 goluri
1987-1988: DINAMO BUCUREȘTI: 30 jocuri / 5 goluri
1988-1989: DINAMO BUCUREȘTI: 32 jocuri 7 goluri
1989-1990: DINAMO BUCUREȘTI: 19 jocuri / 1 gol
1990-1991: DINAMO BUCUREȘTI: 15 jocuri / –
1990-1991: Bursaspor (Turcia): 14 jocuri / –

1991-1992: Standard Liege (Belgia): 17 jocuri / –
1992-1993: Standard Liege (Belgia): 28 jocuri / 1 gol
1993-1994: Standard Liege (Belgia): 34 jocuri / 1 gol
1994-1995: Standard Liege (Belgia): 32 jocuri / –
1995-1996: Standard Liege (Belgia): 29 jocuri / 1 gol
1996-1997: St. Truiden (Belgia): 10 jocuri / –
1997-1998: Rapid București: 31 jocuri / –
1998-1999: Rapid București: 32 jocuri / 1 gol
1999-2000: Rapid București: 26 jocuri / 1 gol

La echipa națională: 83 jocuri / 2 goluri
România 21: 16 jocuri / –
În cupele europene: 47 jocuri / 2 goluri
România 1: 391 jocuri / 29 goluri
Belgia 1: 150 jocuri / 3 goluri
Turcia 1: 14 jocuri / –
Supercupa României: 1 joc / –
Supercupa Belgiei: 1 joc / –
Jocuri, goluri, dar și trofee ca jucător!

Campion al României (3): DINAMO BUCUREȘTI (1984, 1990) și Rapid (1999)
Cupa României (4): DINAMO BUCUREȘTI (1984, 1986, 1990) și Rapid (1998)
Supercupa României (1): Rapid (1999)
Cupa Belgiei (1): Standard Liege (1993)
Despre antrenorul Mircea Rednic
Rapid: septembrie 2000 – iunie 2001
FCM Bacău: iulie 2001 – decembrie 2001
Rapid Bucureşti: mai 2002 – decembrie 2003
Al-Nasr Riyadh (Arabia Saudită): ianuarie 2004 – martie 2004
Universitatea Craiova: martie 2004 – septembrie 2004
FC Vaslui: septembrie 2005 – iunie 2006


DINAMO BUCUREȘTI: iulie 2006 – septembrie 2007
Prima data cand a venit la Dinamo, in deja celebrul sezon 2006/2007, Dinamo venea dupa un campionat ratat. Terminasem pe locul 3 in campionat, un final cu multe schimbari de antrenori, rivalele noastre disputasera sferturi, respectiv semifinale de Cupa Uefa, iar Dinamo nu era privita ca o favorita in sezonul 2006/2007. Ce a reusit Rednic atunci este deja istorie si nu stiu cand vom mai vedea asa ceva in Romania. Campionat castigat la pas cu 14 victorii consecutive, calificare in primavara europeana intr-o grupa cu Besiktas, Leverkusen si Brugge.
În stagiunea 2006/2007, Rednic a adus ultimul titlu în “Groapă”. Dinamo a câștigat 23 de meciuri în acel sezon, a înregistrat opt remize și a pierdut doar trei jocuri. “Câinii” au terminat sezonul cu 77 de puncte, la șase puncte distanță de locul 2, ocupat de FCSB. Dinamo a marcat 63 de goluri în acel campionat și a încasat 24.
Rapid: octombrie 2007 – martie 2008
DINAMO BUCUREȘTI: iulie 2008 – iunie 2009
Alaniya Vladikavkaz (Rusia): august 2009 – decembrie 2009
Khazar Lankaran (Azerbaidjan): iulie 2010 – decembrie 2011
Astra Ploiesti: martie 2012 – mai 2012
Petrolul Ploieşti: mai 2012 – octombrie 2012
Standard Liege (Belgia): octombrie 2012 – mai 2013
CFR Cluj: iunie 2013 – august 2013
Gent (Belgia): octombrie 2013 – aprilie 2014
Petrolul Ploieşti: ianuarie 2015 – mai 2015
DINAMO BUCUREȘTI: mai 2015 – mai 2016
Mouscron (Belgia): decembrie 2016 – februarie 2018
Al Faisaly (Arabia Saudită): iulie 2018 – octombrie 2018
DINAMO BUCUREȘTI: octombrie 2018 – 2019
Poli Iași: 2020
Viitorul Constanța: 2020-2021
DINAMO BUCUREȘTI: octombrie 2021 – 2022
UTA Arad – 2023 – prezent



Imi este greu sa vorbesc despre proiecte pe termen lung la Dinamo, Rednic nu a avut parte de continuitate, iar Dinamo in acesti ani, nu a reusit sa ofere acest lucru, pare mai degraba o relatie de scurta durata, asa cel putin indica istoria recenta si mai putin recenta. Eu sper ca si Rednic a invatat ceva din experientele anterioare, cu siguranta si el a avut partea lui de vina, sa fie Dinamo de aceasta data exceptia, daca va avea parte de increderea deplina a conducerii, poate va fi Dinamo echipa pe care sa o conduca mai mult de un sezon si jumatate
A mai antrenat pe Dinamo în 2021 Viitorul Constanța, Poli Iași ,în prezent antrenează UTA Arad
Trofee ca antrenor!
Campion al României (2): DINAMO BUCUREȘTI (2007) și Rapid (2003)


Cupa României (1): Rapid (2002)
Supercupa României (1): Rapid (2003)
Cupa Azerbaidjanului: Khazar Lankaran (2011)

O alta reușită remarcabilă a lui ,,Mircică” când îmbrăca tricoul Alb-Roșu, a fost golul marcat pentru noi, în turul II al Cupei Cupelor, în confruntarea cu multipla campioană a Greciei, Panathinaikos Atena, în acel recital de 6 -1. Ce bucurie a fost pentru noi! În min. 21, Rednic a reușit deschiderea scorului, după o splendidă combinație cu Sabău!
La mulți ani, MIRCEA REDNIC, ești un idol pentru noi, ! Mândri de tine, ca jucător, ca antrenor, FELICITĂRI și RESPECT!
Surse/Foto: wikipedia.org; instagram.com/dinamobucurestiofficial; gsp.ro; youtube.com; facebook.com; sport.ro; arhiva personală G.Graur