Câţi dintre noi am aplaudat o legendă? Şi când a fost ultima oară când ne-am bucurat de fotbal? De fotbalul care te face să strigi, să cânţi şi să uiţi să cânţi, cu ochii la joc?! Astăzi, ne amintim despre Costel Orac, un atacant de legendă!
Despre Costel Orac, pe scurt:
A debutat în Liga I în 22.08.1976, la meciul FCM Galaţi – Jiul Petroşani (0-1).
A jucat la: FCM Galaţi (1971-1981), Dinamo (1981-1989, 1991), Victoria (1989-1990), Etoile Carouge (1990), Unirea Focşani (1991-1992).
A debutat la naţională în 29.07.1984, la meciul România – China 4-2. Are trei apariții în tricoul echipei naționale, pentru care a marcat un gol.
Palmares:
– 3 titluri de campion al României cu Dinamo (1981-1982, 1982-1983, 1983-1984);
– 3 Cupe ale României cu Dinamo (1981-1982, 1983-1984, 1985-1986);
– alături de Dinamo București reușește să joace în semifinalele Cupei Campionilor Europeni.
În 1992 şi-a încheiat cariera de fotbalist. A jucat 308 meciuri în Divizia A, marcând 54 de goluri, din care 223 apariţii şi 42 goluri pentru Dinamo.
Ca antrenor român de fotbal şi-a început cariera la AS Bacău în 1994. În perioada 24 iunie – 3 octombrie 2009 a fost antrenor secund la Dinamo București, mâna dreaptă a italianului Dario Bonetti.
Despre Costel Orac, atacant de legendă, adunate din presă:
“O fază aparte undeva, în toamna lui 1981. La început, o lovitură liberă de la marginea careului. Microbiştii români cască ochii. Lângă minge, Cornel Ţălnar şi Costel Orac. Dacă e vorba de Orac şi Ţălnar, e vorba despre Dinamo. Dacă este Dinamo, este Ştefan cel Mare. Ţălnar se duce spre minge. Cum, nu bate Orac? Doar el e Specialistul! “Ţânţarul” e gata să lovească balonul. Dar ce-i asta? Nu loveşte, ci apucă mingea cu ambele călcâie şi o aruncă în sus, câteva va zeci de centimetri… O scamatorie nemaivăzută. Meciul este Dinamo – Inter Milano, turul II al Cupei UEFA – 4 noiembrie 1981.”
Costel Orac, eroul acestor rânduri, dă timpul înapoi: “Am rămas surprins o fracţiune de secundă. Eu am venit de la Galaţi la Dinamo în vara aceea, în 1981. Mai înainte, Dinamo efectuase un cantonament în Spania, iar jucătorii văzuseră schema respectivă la o echipă poloneză, care era şi ea în pregătire. “Ţînţarul” mi-a săltat mingea apucând-o cu călcîiele, dar el uitase că eu habar n-aveam de o astfel de execuţie. Dar n-am mai stat pe gînduri, am tras în plin. Bordon, portarul italienilor, abia a respins, balonul s-a dus în bară şi de acolo în corner. Cornerul a fost ultima fază a celor 90 de minute. Urmau prelungirile. Era 1-1, exact acelaşi scor înregistrat la Milano, în tur. Acolo marcase Custov golul nostru. Ce meci, jucam pe celebrul San Siro, în faţa a 80.000 de spectatori, contra lui Inter!” îşi aminteşte Orac.
Cele două reprize de prelungiri au fost nebune. Inter a preluat conducerea, apoi a egalat Augustin, dar italienii erau calificaţi şi la 2-2. În minutul 107, Orac a marcat marele gol al victoriei şi al calificării. Câte echipe româneşti ar fi în stare să întoarcă, în doar cîteva minute, soarta unei duble manşe cu Internazionale Milano?!
Costel Orac a fost omul marilor goluri. Doi ani mai târziu, tot cu 80.000 de spectatori în tribună, de data asta pe “23 August”, Dinamo întâlnea pe SV Hamburg în Cupa Campionilor Europeni. Cine era Hamburg? Da, exact deţinătoarea trofeului! Era deja 2-0 pentru dinamovişti, aproape de necrezut. Manfred Kaltz, celebrul fundaş vest-german, a trimis neglijent o minge spre propriul portar. Îţi trebuie o doză de nebunie să crezi că marele Kaltz ar putea greşi. Dar Orac nu cedează. Fuge după minge, Stein, goal-keeperul nemţilor, e fixat, iar mingea scutură plasa aproape de vinclu. 3-0 pentru Dinamo! În semifinala cu Liverpool, Orac a mai înscris o dată. Din lovitură liberă, secialitatea sa.
“Exersam de două ori pe săptămînă loviturile libere. Zeci, sute la fiecare şedinţă. Ori cu Ţeţe Moraru, ori cu vreuna dintre rezerve. Aşteptam să plece ceilalţi jucători, să am linişte, şi exersam. Aveam un zid din fier cu nişte siluete din cauciuc fixate pe suporţi, ceva empiric, nu cum sînt acum, pe care mă opinteam să-l car… Şi tot dădeam la poartă. Cu Liverpool am egalat la unu, dar mai avusesem alte două lovituri, una care n-a nimerit poarta, alta scoasă de Grobbelaar. De fapt, cam ăsta era procentajul meu. La 3-4 lovituri, transformam una. A plouat enervant atunci, la returul cu Liverpool, exact ce le convenea englezilor”, rememorează astăzi Costel Orac, omul golurilor celebre.
La mulţi ani, Costel Orac! Ne amintim despre tine, drept “Călăul” marilor echipe! Respectul nostru!