Ionel Dănciulescu: port culorile alb- roșu în suflet și în sânge pentru tot restul vieții!

Ionel Dănciulescu cel poreclit ”Corbu” sau ,,Danciu Gol” este unul dintre cei mai mari atacanți pe care i-a dat fotbalul românesc într-o țară cu mai multe maidane decât stadioane, fie că vorbim de mingea cu șiret sau de Nike Ordem 3.

Performanțele, recordurile și golurile marcate din toate pozițiile reprezintă imaginea reală a unui campion incontestabil. 

Dincolo de trofeele în tricoul alb-roșu, dincolo de emoțiile cifrelor, cele 515 meciuri jucate și respectiv cele 214 goluri marcate pe prima scenă a fotbalului românesc, scot în evidență calitatea de jucător a lui “Danciu – gol”.

De asemenea, nu trebuie neglijată contribuția sa din funcția de Director General, conferindu-i-se dreptul de a sta pe banca tehnică, alături de mari antrenori, susținând echipa în momentele grele.

Considerat unul dintre cei mai valoroși atacanți din istoria Ligii I, Dănciulescu și-a început cariera de jucător profesionist la Electroputere Craiova, pentru care a jucat în perioada 1993 – 1995, marcând 8 goluri în 31 de meciuri.

În 1995, se transferă la Dinamo București jucând la echipa din Șoseaua din Ștefan cel Mare, vreme de doi ani, până în 1997, când a plecat la Altay Izmir, Turcia.

Dănciulescu ocupă un loc important în topul marcatorilor all time din prima ligă, având 252 de reușite, fiind pe locul doi, după Dudu Georgescu.

De asemenea, este cunoscut și pentru celebrul cuplu marcator dinamovist “N&D”, Claudiu Niculescu și Ionel Dănciulescu, jucători de bază ai clubului Dinamo, fotbaliști eroi, idoli pentru mulți dintre noi. 

În Turcia a rezistat doar jumătate de sezon, revenind în țară la Steaua București, marea rivală a lui Dinamo. A marcat 53 de goluri în 129 de meciuri pentru “roș-albaștri”, reușind să câștige și de două ori campionatul României în sezoanele 1997-1998 și 2001-2002.

În 2002 a revenit la Dinamo, dar din cauza performanțelor realizate la Steaua, a fost contestat vehement de fanii “câinilor”. În ciuda acestui lucru a devenit, odată cu trecerea timpului, unul dintre cei mai valoroși și importanți jucători de la Dinamo.

Așa se bucura jucătorul echipei Dinamo București, Ionel Dănciulescu după înscrierea unui gol în deplasare, în meciul impotriva echipei Poli Iași, din cadrul etapei a VII-a a Ligii I din 15 septembrie 2007: 

A câștigat trei campionate și două Cupe ale României cu alb-roșii, devenind unul dintre cei mai iubiți jucători ai dinamoviștilor.

În iunie 2009 a revenit și la naționala României, odată cu venirea lui Răzvan Lucescu ca selecționer. A jucat în meciul cu Lituania, câștigat de naționala României cu scorul de 1-0 în deplasare.

La 31 august 2009 a părăsit echipa Dinamo București și a semnat un contract pentru un sezon cu posibilitate de prelungire, cu echipa spaniolă din Segunda Division, Hércules Alicante.

În iulie 2010, după ce i-a fost reziliat contractul cu formația spaniolă Hércules Alicante, a revenit la Dinamo București.

Ionel Dănciulescu a înscris golul cu numărul 200 în primul eşalon pe 17 noiembrie 2011, împotriva Ceahlăului, pe care Dinamo a învins-o în deplasare cu 5-0 în ultimul meci al etapei a X-a a Ligii I.

Atacantul Ionel Dănciulescu și-a anunțat pe data de 11 noiembrie 2013 într-o conferinţă de presă, retragerea din activitatea fotbalistică, el urmând să fie noul team-manager al FC Dinamo.

“A venit şi acest moment. Era inevitabil să se întâmple. Nu este o decizie uşoară, dar nici foarte grea. Aveam mai multe variante, dar până la urmă am hotărât de a mă retrage de la Dinamo. Aşa mi-am dorit ca ultimă dorinţă, să joc ultimul meci la Dinamo. Nu cred că va fi absolut nicio problemă că mă voi retrage. Există viaţă şi după retragere. Voi rămâne în cadrul clubului. Fără sprijinul colegilor şi al antrenorilor nu cred că aş fi ajuns unde sunt astăzi. Viitorul meu este legat de Dinamo. Cred că este momentul cel mai bun de a mă retrage”, a spus Dănciulescu. 

Realizările lui IONEL DĂNCIULESCU în tricoul lui Dinamo:

4 contracte a semnat Ionel Dănciulescu, în cariera de jucător, cu FC Dinamo București: 1995-1997, 2002-2005, 2006-2009 și 2010-2013. Felicitări! 

– 356 meciuri/152 goluri în prima ligă;
– 44 meciuri/23 goluri în Cupa României;
– 41 meciuri/16 goluri în cupele europene;
– Campion al României (3): 2002, 2004, 2007;
– Cupa României (4): 2003, 2004, 2005, 2012; 
– Supercupa României (1): 2012;
– Golgeter al României (2): 2004, 2008.

Cariera de fotbalist în România:

– 515 meciuri pe prima scenă a fotbalului românesc; 

– 214 goluri marcate în prima divizie;

– poziţia secundă în clasamentul golgeterilor din toate timpurile în Liga 1, după un alt mare dinamovist Dudu Georgescu;

– 8 partide pentru echipa națională a României, două goluri marcate!

Ionel Dănciulescu a bifat meciul cu numărul 500 în Liga 1 la vârsta de 36 de ani şi a fost premiat de Liga Profesionistă de Fotbal, inainte de startul partidei cu Petrolul în 16 martie 2013, primind o cupă şi un fanion din partea LPF. Este primul fotbalist român ce a ajuns la bariera celor 500 de meciuri în primul eşalon.

Cariera de fotbalist străinătate: a evoluat la Altay Izmir (Turcia), Shandong Luneng (China) și Hercules Alicante (Spania).

In prezent participă și la proiectul Old Boys Dinamo:

“Drumul meu alături de Dinamo nu se va încheia niciodată. Port culorile alb roșu în suflet și în sânge pentru tot restul vieții mele, culori care s-au construit sub același set de valori, după care m-am ghidat și eu toata viața: onoare, corectitudine, demnitate și recunoștință.” – Ionel Dănciulescu 

Mesajul lui Ionel Dănciulescu pentru suporterii echipei Dinamo București: “îi port în inima și în suflet necondiționat și întotdeauna vor fi a doua mea familie! Suporterii sunt și vor fi cei alături de care Dinamo va ajunge din nou în elita fotbalului românesc!”

Întotdeauna i-am respectat alegererile lui Ionel Dănciulescu! Pentru toți cei care mai au “ceva de rău” de comentat, spun doar atât: acest om, prin ceea ce a făcut bun pentru Dinamo ca fotbalist, și-a căpătat dreptul de a fi iertat și respectat!

Este o legendă vie, este idol și erou pentru Clubul meu!

Respect Danciule, te iubim! 

Surse foto: fcdinamo.ro/ pagina oficială Ionel Danciulescu/ frf.ro/ Aurelian Trifan/ prosport.ro/ telekomsport.ro/ Octavian Nanu/ Mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyrighted Image