Ionel Augustin, ,,Spaima Portarilor”!

Cariera de jucător a lui  Ionel Augustin

Ionel Augustin poreclit ,,Oneață” este un produs 100/100 al Clubului din Ștefan cel Mare! A jucat pentru juniorii lui Dinamo în perioada 1966-1974, când a debutat la echipa mare în meciul cu Chimia Rm-Vâlcea, câștigat de noi cu 5-0. 

 jucat ca atacant, punându-și în valoare calitățile excepționale: viteza, forță, determinare, detenta bună, pase filtrate, șut necruțător, lovituri de cap plasate.

A devenit celebru cu versul: “Augustin cu nasul gros/ parcă-i Pantera Roz!” când am reușit, să batem campioana mondială Italia în 1983. 

Ionel Augustin a contribuit la cea mai importantă performanță pe plan european a echipei din „Ștefan cel Mare”: semifinalele Cupei Campionilor Europeni din 1984.

Pe “Oneață” nu-l putem uita cu acele meciuri memorabile în care și-a făcut pe deplin datoria de câine adevărat, făcându-ne de multe ori fericiți:

Ionel Augustin a marcat în retur, în „Groapă”, în prelungirile meciului cu Inter Milano, golul de 2-2 , iar în ’84 a deschis scorul în confruntarea dintre Dinamo – Hamburg 3-0, din Cupa Campionilor Europeni. Tot el, în același sezon, a calificat-o mai departe pe Dinamo în turul următor când a marcat golul calificării în retur, în poarta celor de la Dinamo Minsk.

Ionel Augustin, cel poreclit ,,Oneață” sau ,,Pantera Roz”, executa portarii adverși, din toate pozițiile: din lovituri libere, lovituri de cap din plonjon în careul mic, șuturi bombă din afara careului, execuții geniale, goluri importante și decisive de multe ori.

În ediția de campionat 1976-1977 este împrumutat la Jiul Petroșani unde evoluează în 30 de partide și înscrie 5 goluri.

Revine în Ștefan cel Mare în 1977, unde rămâne timp de 8 sezoane consecutiv, bifind 272 de meciuri, înscriind 73 de goluri.

În ediția de campionat 1985-1986 în prima parte a turului evoluează pentru Dinamo! Iar din retur, va evolua pentru Victoria București, până în anul 1988, jucând în 78 de partide și înscriind 18 goluri.

În ediția de campionat 1988-1989 va evolua pentru Rapid, club la care și-a încheiat cariera de fotbalist.

Nu putem uita contribuția lui ,,Oneața” în competițiile europene în care a evoluat de 29 de ori înscriind 9 goluri!

Memorabilul 04.11.1981: DINAMO evolua în Cupa U.E.F.A., adversară era Internaționale Milano. În minutul 101 Dinamo egalează 2-2, prin golul marcat cu capul de ,, Oneață” la o centrare perfectă a ,,Țânțarului”. 

”Starea de spirit a clubului Dinamo a dispărut. Aici era fenomenul, eram crescuţi în spiritul ăsta, nu ne plăcea să pierdem şi dădeam totul pe teren. Voiam să arătăm că suntem jucători de valoare şi cred că uneori s-a reuşit”- Augustin 

,,Oneata” ca jucător a obținut rezultate remarcabile: 383 meciuri jucate, 111 goluri marcate. 

La U21 România:  8 meciuri, fără gol marcat. 

La Olimpici România: 5 meciuri și două goluri marcate. 

La Echipa B (România): un meci jucat fără gol înscris.

Cariera de tehnician a lui  Ionel Augustin

Și-a început cariera de antrenor în 1990, în urmă cu 29 de ani la Unirea Slobozia.

În „Ștefan cel Mare” Ionel Augustin, a antrenat la toate nivelele: grupele de copii și juniori, echipa de tineret, Dinamo II, prima echipă, cunoscând cele mai mari satisfacții pe banca dinamoviștilor.

În cariera de tehnician, Ionel Augustin mai antrenează echipele: Flacăra Moreni, ARO Câmpulung Muscel, Dacia Unirea Brăila, CSM Focșani, Minerul Lupeni, Phoenix Ulmu, Viitorul Chirnogi, CS Buftea și loturile naționale de juniori ale României, în prezent fiind scouter în cadrul clubului din „Ștefan cel Mare”.

Un câine adevărat cu abonament pe viață la inimile noastre, care a jucat la Echipa națională a României și făcut parte din staff-ul tehnic al clubului de fotbal Dinamo București. 

Pentru o viață dedicată suflării dinamoviste: respect pentru Ionel Augustin! 

Sursa foto: FCDINAMO.RO/official site

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyrighted Image