Am hotarat sa scriu acest articol pentru a arata jucatorilor unde gresesc – in viziunea unui simplu suporter. Care sunt motivele pentru care ei nu reusesc sa se se ridice la pretentiile suporterilor si de ce au ei nevoie pentru a fi ridicati la rang de “fotbalisti, artisti, zei” se regasesc in randurile de mai jos.
Principalul motiv al rezultatelor slabe din ultimul deceniu o constituie instabilitatea – atat la nivelul bancii tehnice cat si la cel al lotului de jucatori. Jucatorii n-au de unde sa invete fotbal decat de la antrenor si de la colegii de echipa. Daca si colegii de echipa sunt la fel de slabi ca si tine, atunci mai bine te lasi de fotbal. Foarte putini sunt cei care uitandu-se la un meci Real Madrid – Barcelona analizeaza evolutiile fotbalistilor mai mult decat “ati vazut baa, ce-a facut ala?”.
Clubul Dinamo a atins apogeul in perioada comunista, cand in echipa se aflau jucatori precum Camataru (gheata de aur), Mateut (gheata de aur), Lupu (toata lumea stie, Lupu-i meserie), Sabau (cel mai tehnic dribleur vazut de mine vreodata), Raducioiu (viteza, sprint si simt al portii), Vaiscovici, Orac, Lupescu, Andone, Rednic, Moraru (oameni etalon pentru posturile pe care au jucat). Deoarece atunci nu exista profesionism in fotbal in Romania, ei erau amatori. Amatori care iubeau fotbalul si il respectau. Acesti jucatori au avut de la cine sa invete fotbal – Dudu Georgescu le-a aratat drumul, ei l-au urmat.
Nu este vina jucatorilor. Ei nu inteleg de ce sunt dati afara, concediati, injurati. Ei nu i-au vazut pe cei mai sus mentionati, n-au cum sa inteleaga nivelul la care trebuie sa se afle, pentru a fi considerati fotbalisti.
Atacantul
Atacantul trebuie sa fie puternic (Camataru era considerat un zid de piatra). Nu conteaza ca incerci sa dai intr-o minge aeriana, conteaza sa dai gol cu acea minge. Iti trebuie hotarare atunci cand ai atins mingea, sa fii sigur ca ea se va duce in poarta. Aici este rautatea pe care o vor suporterii, nu vrea nimeni sa rupa picioarele nimanui, ci doar o concentrare maxima in momentul lovirii balonului, forta maxima, stabilitate pe picioare, tinta buna, viteza de reactie peste cea a adversarului.
Ce vrem sa vedem? Un om care se iveste acolo unde trebuie cand trebuie, care sa-si domine prin forta si viteza adversarul, si care din doua ocazii sa inscrie un gol. Asa se nasc golgeterii. Nu intereseaza pe nimeni turnuri de control care sa dea mingea inapoi 90 de minute.
Mijlocasul
Mijlocasul central este omul care poate decide singur un meci. Daca toata echipa a functionat perfect, au venit centrari cu duiumul la atacant, atacantul a dat suturi pe poarta cat pentru 4 meciuri si totusi nu se face diferenta, mijlocasul central e cel care trebuie sa ia decizia de a marca singur, neajutat de nimeni. Poate sa o faca prin suturi de la distanta (Mateut cand suta, strigam gol inainte sa ajunga mingea in poarta, atat de bun era). Poate sa o faca prin dribling – Sabau sau Lupu treceau de adversarii lor cand aveau chef. Nu exista dribling nereusit, si asta consta in pregatirea tehnica a jucatorului. Invechitul 5 contra 2 la antrenamente ar trebui inlocuit cu jaloane, iar jucatorii care parcurg primii distanta unui teren plin de jaloane sa fie selectionati pentru postul de mijlocas, dintre acestia urmand sa fie inca o selectie pe baza preciziei paselor si a sutului de la distanta.
Ce vrem sa vedem? Vrem sa vedem suturi puternice si precise de la mijlocas. Vrem sa vedem jaloane din jucatorii adversarului. Pentru asta vine lumea la stadion.
Mijlocasul lateral.
Este mijlocasul care furnizeaza pase si centrari pentru atacanti. Nu trebuie sa fie foarte inalt, ci doar foarte tehnic. Cornel Dinu nu minte cand vorbeste despre tehnica in regim de viteza. Acest lucru se capata doar prin exercitiu indelungat, cu mingea la picior, exersand driblinguri si schimbari de directie rapide.
Ce vrem sa vedem? Atunci cand toate celelalte metode nu functioneaza, mijlocasul lateral trebuie sa fie capabil sa scape pe contraatac, sau sa aiba incursiuni cu mingea la picior in urma careia sa inscrie. Trebuie sa fie in stare sa dea suturi cu efect, de la distanta, care sa nimereasca plasa sub vinclu in coltul lung. Aceata abilitate se dezvolta doar prin exercitiu. C. Ronaldo, Ronaldinho, Messi – oameni care si-au facut ucenicia ca mijlocasi laterali, sunt cei mai mari jucatori ai ultimilor ani. Pentru ei vine lumea la stadion.
Mijocasul la inchidere
Este omul care “cara pianul”. Este cel care sta intre cele doua linii – fundasi si mijlocasi – si impinge jucatorul advers cu mingea in afara terenului. Nu necesita abilitati deosebite tehnice si tactice (Lupescu toate mingiile le suta in tribuna, nu avea sut, nu avea dribling, insa nimeni nu trecea de el, era foarte stabil pe picioare, tare ca o stanca si alerga mult).
Ce vrem sa vedem? Un mijlocas la inchidere din care sa nu sara mingea ca din gard. Un om puternic, ordonat, care sa tina loc de play-maker atunci cand e nevoie. Rapiditate si forta, astea sunt criteriile de evaluare.
Fundasul central.
Este considerat stalpul apararii. Inalt, puternic, agil. Nu are voie sa lase mingea sa cada in careu, nu are voie sa lase timp de reactie adversarului.
Ce vrem sa vedem? Detenta, alunecari (la minge), deposedari, suturi de la distanta de 30-40 de metri pe poarta. Nu vrea nimeni sa vada “surprinsi”, “nedumeriti”, “balbaiti”, oameni care se leaga la sireturi sau care isi dau autogol.
Fundasul lateral
Este omul care asigura plusul atat in aparare cat si in atac. Om cu plamani de fier, trebuie sa alerge, sa deposedeze si sa centreze.
Ce vrea lumea sa vada? Un fundas lateral care stie sa si dribleze si poate face incursiuni cu mingea la picior va face impresie placuta oriunde. Daca mai si inscrie, va deveni curand preferatul tribunelor.
Portarul.
Trebuie sa aiba reflexe si anticipatie. Portarul perfect in viziunea mea este o combinatie intre Stelea (din prima tinerete) si Prunea – reflexele primului combinate cu stiinta celui de-al doilea de blocare a atacantului constituind abilitatile necesare pentru ca un portar sa fie considerat bun.
Ce vrem sa vedem? In primul rand siguranta, in careul lui sa fie stapan pe baloanele inalte. In al doilea rand o doza de nebunie prezenta la marii portari. Cand ne gandim la portari, ne gandim la seriozitatea lui Luigi Buffon si la nebunia lui René Higuita.
Concluzie.
Lumea nu vine sa vada la stadion 4-3-2-1 cu X inchizator si Y fundas lateral. Nu intereseaza pe nimeni modulul in care evolueaza formatia, cat a dominat, si alte date statistice. Lumea vrea spectacol. Un jucator e considerat bun dupa eficienta si dupa tupeul pozitiv pe care-l are. Daca decide sa dea un sut de la 40 de metri si nimereste bara, un jucator e bun. Daca nu nimereste spatiul portii, e slab. Daca un jucator dribleaza 4 jucatori si da o pasa de gol, e bun. Daca dribleaza dar nu reuseste pasa, e slab. E simplu, doar rezultatul individual conteaza. Rezultatul final il vedem la sfarsit pe tabela, si este suma rezultatelor individuale din timpul meciului. Portarul care trage de timp e fluierat, nu la fel se intampla cu cel care tine mingea pe picior sau face artificii tehnice spre deliciul tribunei.
Poate Torje si Grozav nu trebuiau indepartati de la echipa. Cel care a dat scarita si a ratat-o e slab, nepregatit sau indolent, dar poate evolua totusi. Cel care nu incearca scarita, de frica, n-are nicio sansa vreodata sa devina fotbalist. A se citi in loc de “scarita” orice artificiu tehnic folosit.
Fotbalistii buni sunt aplaudati de catre proprii suporteri.
Fotbalistii mari sunt aplaudati si de catre suporterii adversarilor. Aici se face diferenta.
Articol scris de Robert Muntean