Avancronica meciului tur din semifinalele Cupei României, Astra Giurgiu – DINAMO București!

Dinamo va juca deseară turul semifinalei cu Astra, de la ora 19:00, un meci care va fi arbitrat de Sebastian Colțescu. Este marți, este și 13, dar sper să fie cu noroc.

Dinamo se află într-o formă slabă, având 4 înfrângeri la rând în campionat și pare că s-a creat un haos în vestiar. Gheorghe Mulțescu a rămas la echipă după dezamăgirea față de rezultatul din ultimul meci.

Dinamo a trecut până acum de următoarele echipe în Cupa României: Viitorul Constanța (3 – 0), Fcsb (1 – 0) și Dunărea Călărași (1 – 3). Anton, Nemec, Răuță și Filip vor reveni ca titulari după suspendări sau accidentări, iar nivelul echipei trebuie să crească cu jucătorii de bază în teren.

Astra are 10 meciuri fără înfrângere în toate competițiile iar ultimele 3 meciuri s-au încheiat la egalitate. Gazdele au trecut până acum în cupă de: Ripensia Timișoara (1 – 5), ASU Poli Timișoara (1 – 2) și de Petrolul Ploiești (0 – 3). Astra este și singura echipă din „Semifinale” care a jucat doar cu divizionare până la acest meci, având parte de un traseu acceptabil.

Echipa de start probabilă, după părerea mea, va fi:

Kongshavn – Sorescu (căpitan) – Puljic – Bejan – Filip – Răuță – Bani – Gol – Anton – Fabbrini – Nemec.

Rămâne de văzut dacă Eșanu va fi apt, altfel îl vom vedea tot pe norvegian. Probabil Albentosa nu va duce un meci la 3 zile și mă aștept să revedem triunghiul Gol – Răuță – Anton. Nemec din nou vârf, să sperăm că jocul ofensiv se va schimba.

O victorie ar liniști parțial apele de la echipă și ar exista un moral bun pentru startul Play-out-ului. Ne așteaptă însă un duel dificil, cu 4 reprize practic, iar soarta calificării va fi decisă în retur.

Suntem în cursă pentru un trofeu, deja în penultima fază a acestuia și trebuie să sperăm, chiar dacă pare greu, echipa trebuie să dea tot pentru aceste meciuri pentru că ar putea însemna salvarea sezonului.

Cupa României, un trofeu ușor de câștigat dacă jucătorii vor intra pe teren cu spiritul de învingători, vor face un joc constructiv de echipă și vor pune bazele calificării în finală, repriză cu repriză, tur cu retur! Mult succes echipei! Hai DINAMO, luptă pentru Cupa României!

Surse foto: instagram.com/ dinamobucurestiofficial;  facebook.com/FCDinamoOfficial

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyrighted Image