
Dinamo va juca azi de la ora 20:30 în deplasare la Voluntari, ultima partidă programată în cadrul etapei a 26-a, care va fi arbitrată de Andrei Antonie.
Dinamo vine după o victorie în Cupa României, dar în campionat situația este delicată, ultima victorie fiind pe 31 ianuarie la Arad cu UTA, ultima partidă în care am și marcat în campionat.
Nemec va fi și azi absent, dar este posibil să fie ultimul meci în care va lipsi, în mod normal va putea fi folosit la meciul cu Argeșul, iar revenirea lui este cât mai așteptată pentru că s-a văzut calitatea atacului fără acesta. Este genul de jucător care nu marchează foarte mult, dar crează niște spații de care am tot profitat.
Un alt aspect la care Gane trebuia să fi lucrat, este startul de meci. Toți am remarcat cât de slab începem meciurile în ultima perioadă, ne lăsăm dominați și adversarii de obicei marchează. Cu Gazul, Botoșani, Fcsb, Viitorul am început prost și am primit gol în primele 10 minute, fiind câteva exemple mai recente.
De asemenea, golaverajul nostru este al 3- lea cel mai slab din Liga 1, “-10”, pentru că avem și unul dintre cele mai slabe atacuri.
Gazdele vin după o victorie la Iași cu 0 – 2, dar înaintea victoriei cu Viitorul de pe 8 februarie, au avut o serie de 11 meciuri fără să câștige. Această serie i-a adus pe locul 14, la doar două puuncte de noi, fiind al doilea loc care duce la baraj. Au și doi jucători cu trecut dinamovist, Pesic care a fost adus în iarnă și Ion Gheorghe, cel de-al doilea fiind și unul din cei mai promițători tineri din campionat având în acest sezon 4 goluri și 3 pase decisive.
În ultimul meci disputat în Ilfov între cele două echipe, Dinamo s-a impus cu 1 – 2 prin golurile lui Sorescu și Mrzljak.
Voluntari are un singur succes pe teren propriu cu noi, un 2 – 1 pe 9 februarie anul trecut, în timp ce Dinamo are 7 victorii.
De amintit că nu s-a înregistrat vreun rezultat de egalitate pe stadionul „Anghel Iordănescu”.
Echipa de start, după părerea mea, va fi :

Eșanu – Sorescu – Puljic (căpitan) – Ehmann – Filip – Răuță – Achim – Bani – Anton – Fabbrini – Stere.
Cred că Anton va juca tot mai avansat, în spatele vârfului în acest 4 – 2 – 3 – 1.
Rămâne de văzut dacă Gane va juca tot cu Morsay și Gueye, care personal mi s-au părut foarte modești și în meciul de Cupă. Posibil ca Bani și Stere să aducă un plus față de cei doi străini.
Dinamo trebuie să câștige pentru a urca peste Gaz Metan și a părăsi zona retrogradabilă. Un eventual eșec ar fi dezastruos, pentru că vom cădea un loc și poziția lui Gane va fi incertă cel mai probabil.
Să sperăm că băieții vor juca bine și pe faza ofensivă și vom reuși să învingem o echipă modestă a Ligii 1. Mult noroc echipei!
Hai DINAMO, luptă pentru noi, merităm să ne mai și bucurăm! Vrem atitudine, câinilor, vrem să dați totul pe teren până în ultima secundă a partidei, vrem o victorie!
Surse foto: instagram.com/ dinamobucurestiofficial; facebook.com/FCDinamoOfficial