In etapa a 25-a a Superligii, Dinamo joacă pe teren propriu cu Oțelul Galați.

“Câinii roșii” au început anul 2025 cu două remize la rând, dar apoi au bifat primul succes la Clinceni contra Sloboziei. Și următorul duel din etapa intermediară va fi la îndemâna echipei antrenate de Kopic.
Dinamo ocupă locul al treilea, cu 41 de puncte, în timp ce Oțelul ocupă locul zece, cu 28 de puncte.
Câinii sunt la trei puncte de primul loc și pot profita în această etapă de meciurile dificile pe care le au U Cluj și FCSB pentru a urca pe prima poziție.

Dinamo s-a impus greu la Clinceni, cu Unirea Slobozia, după o partidă pe care a controlat-o, dar a avut nevoie de noroc pentru a se impune. Jocul a fost unul slab până la golul de 2-1 marcat de Abdallah, care a venit după ce mingea a ricoșat norocos din bară.
Abdallah nu mai marcase din iulie, anul trecut, când s-a oprit la două goluri, dar a marcat de două ori cu Slobozia, ceea ce ar trebui să-l ajute enorm. Selmani a punctat și el din 11 metri, după ce tot el fusese faultat, astfel că Dinamo are doi atacanți plini de încredere înaintea acestei partide.

Fără soluții pe bancă, Kopic va repeta probabil primul 11 din meciul cu Slobozia. Mărginean va rămâne fundaș central alături de Boateng, pentru că are fizic și pentru că este jucător de picior stâng. Opruț și Sivis pe benzi, iar Selmani, Milano și Abdallah în atac. Cîrjan rămâne coordonatorul de la mijloc, cu Olsen și Gnahore mijlocașii de acoperire.
Dinamo are doar o victorie în ultimele cinci partide jucate pe teren propriu, dar nu a luat gol în ultimele trei.

Meciul se joacă pe stadionul Arcul de Triumf, deoarece publicul este aproape și o încurajează frenetic. De aceea, Dinamo va domina copios,mai ales că Oțelul cu Burcă pe bancă va încerca să construiască de la portar, ceea ce nu va fi o idee bună, deoarece terenul este prost. În aceste condiții, cred că se va sta mult în jumătatea gălățeană, iar Dinamo va căuta breșe într-o apărare destul de solidă. Cu Slobozia, Dinamo a avut nouă cornere, iar cu Poli Iași a avut șase.
Moldovenii au înregistrat o victorie, un egal și un eșec. Deplasarea de la București se anunță una foarte dificilă.
Dinamo a arătat constanță în majoritatea partidelor din acest sezon. „Câinii roșii” sunt aproape imbatabili pe teren propriu. Sprijinul suporterilor contează enorm iar eu mizex pe un succes al câinilor!
Abdallah, a reușit o „dublă” în meciul cu Slobozia, scor 3-1, a declarat că vrea să fie titular cu Oțelul. Malgașul are 4 goluri și 3 assist-uri în cele 16 meciuri jucate în acest sezon de Superliga.
E un meci important, fiecare meci e diferit. Oțelul e o echipă dură, are calitate, trebuie să fim concentrați până în ultimul minut. Are jucători de calitate.

“Sper să fiu în echipa de start. Ne-am antrenat de 2-3 ori după ultimul meci. Eu am dat totul pentru a fi în echipa de start, vom vedea.
Perica e nou în echipă, încercăm să-l ajutăm să se adapteze repede. E un jucător bun, îl știu din Belgia. E o motivație, sper să ne ajute, să mă ajute pe mine să fiu un jucător mai bun. E bine să avem concurență pe posturi.
Ne așteptăm să avem muți oameni în spate cu Oțelul și să ne ajute să câștigăm. Obiectivul e play-off, vom vedea după ce urmează. Va fi un nou început. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am marcat două goluri la ultimul meci și am ajutat echipa, sper să marchez și cu Oțelul și să luăm toate”, a declarat Hakim Abdallah, la conferința de presă premergătoare meciului cu Oțelul.

Kopic a declarat: „Stipe a început să se antreneze de sâmbătă, va fi în lot mâine. E în formă bună. Nu a avut multe minute, dar am încredere în calitățile lui, are o carieră în spate.
E conștient de șansa de a-și readuce cariera pe linia de plutire. Am așteptări mari de la el, va fi un jucător important.
Nu e ultimul transfer. Mai căutăm jucători pe toate posturile. Perica e atacant, mai vrem și pe alte poziții. Așteptăm și un jucător român.
Băieţii muncesc bine, traversăm o perioadă bună, cu rezultate bune. Analizăm jocurile, sunt lucruri bune pe care le facem, dar şi capitole la care mai avem de demonstrat. În acest moment, echipa este într-o formă bună. În ceea ce priveşte pe cei de la Oţelul Galaţi ei au avut 11 jocuri fără înfrângere la un moment dat, jocuri foarte bune în prima parte a sezonului cu Dorinel Munteanu, care a construit mult. A muncit la mentalitatea echipei, a transmis multă energie şi intensitate. Acum este Ovidiu Burcă, am un mare respect pentru el, este un antrenor dinamovist. Oţelul va fi un oponent puternic pentru noi şi îi respectăm pe toţi. Dar cred în forţa noastră şi vrem alte trei puncte”.

Echipă probabilă a câinilor roșii
Portar: Roșca
Fundași: Sivis, Boateng, Mărginean, Opruț,
Mijlocaşi: Gnahore, Cîrjan, Olsen
Atacanţi: Milanov, Selmani, Abdallah
Dinamo – Oțelul se va juca pe Stadionul Arcul de Triumf din București marți 4 februarie de la ora 20:30. Partida se va transmite la TV pe două posturi: Digi Sport 1 și Prima Sport 1.

“Noi, nu ne concentrăm pe alte echipe acum, ci doar pe noi și pe următorii noștri adversari.” a spus Zeljko Kopic pentru Radio Dinamo.
Hai Dinamo, să jucăm la victorie! Batem “fierul” cât e cald și trecem pe primul loc!
Surse/Foto: Radio Dinamo/dinamo1948.club; gsp.ro; fanatik.ro; prosport.ro; sport.ro; digisport.ro; arhiva personală G.Graur