
Eternul derby al României se va juca azi de la ora 21:00 și va fi arbitrat de Kovacs pe Arena Națională din capitală.
La Dinamo s-au schimbat multe lucruri după pauza competițională, au fost transferați 8 jucători după ridicarea interdicției aplicate, iar valoarea lotului nostru a crescut considerabil. Nica, Popa, Matei, Torje, Iliev, Itu, Ivanovski, Țîră au fost aduși, cam toți având experiență la nivelul Ligii 1.


Dinamo vine după o serie neagră, de 4 înfrângeri consecutive, dar sperăm că noile adiții se vor integra rapid și vom face față de azi, chiar dacă ne așteaptă o serie dificilă de meciuri. Rămâne de văzut dacă zvonurile sunt adevărate, cum că Nica s-ar fi accidentat și nu va fi apt pentru meci, în rest nu sunt probleme de efectiv.
Declarația lui Dario Bonetti înainte de acest meci: ,,Ştim că este o partidă importantă, dar diferită de toate celelalte, chiar dacă punctele puse în joc sunt aceleaşi. Suntem pregătiţi să dăm tot ce avem mai bun din noi. FCSB a schimbat mult în echipă, va fi un meci de văzut cu adevărat. Dintre jucătorii care au venit, unii vor juca, alţii nu, pentru că ei nu sunt din punct de vedere fizic la nivelul echipei, mai ales pentru un meci important cum este acesta.
Întâlnim un adversar puternic. Clasamentul nu oglindeşte însă valoarea celor de la FCSB, dar considerăm că şi noi suntem în aceeaşi situaţie, locul ocupat în present nu arată unde am fi putut să fim cu câteva puncte în plus. Dar ăsta este fotbalul, fiecare meci are o istorie diferită. Vedem ce va fi mâine, vom încerca să scriem încă o pagină importantă în istoria clubului nostru”, a spus Bonetti.
,,Pentru a avea rezultate şi pentru a-ţi atinge obiectivele în fotbal ai nevoie de trei elemente fundamentale: calitatea jucătorilor, organizarea şi disponibilitatea lor de a se sacrifica pentru proiect. Chiar dacă trecem printr-un moment dificil, nu stăm să ne gândim la bani. În momentul ăsta ne interesează să facem cât mai multe puncte, mai puţin ne gândim la bani. Avem o echipă care are foarte multă calitate din punct de vedere individual şi asta ne linişteşte cât de cât. E adevărat că vor fi şi jucători din minutul 1 pentru care acesta va fi primul meci al sezonului. Aşa că nu ne aşteptăm să vedem din partea lor acel sută la sută. Dar sunt sigur că mâine contribuţia lor va fi foarte importantă şi se va vedea un salt în ceea ce priveşte calitatea jocului”, a adăugat tehnicianul dinamovist.
,,Ambele echipe au schimbat, mâine vom vedea care este realitatea. Nu putem şti acum şansele, în fotbal e foarte greu să faci pronosticuri. Una este pe hârtie şi altceva e ce vedem pe teren. Nu avem nicio îndoială că suporterii noştri vor susţine foarte puternic echipa, pentru ei simţim şi mai mult responsabilitatea. Trebuie să dăm totul, dacă se poate 101%. Trebuie să fim atenţi cum gestionăm această presiune, pentru că este destul de multă pe umerii jucătorilor tineri. În privinţa asta au fost greşeli şi din partea mea. Jucătorii noştri tineri sunt liniştiţi, e bine că acum au venit la echipă şi jucători cu experienţă care au trăit deja câteva derby-uri. Aceştia le transmit şi celor tineri linişte. Până la urmă nu mergem la război, mergem la un meci de fotbal şi trebuie să avem entuziasmul şi încrederea potrivită. Keşeru şi Budescu sunt jucători de calitate, la fel cum sunt şi ai noştri. Niciodată nu există un singur pericol, trebuie însă ca noi să ne gândim la noi şi să construim meciul. Însă clar că aveam sub lupă calitatea adversarului. Ce cred eu este însă că şi adversarul ar trebui să fie îngrijorat. E greu de făcut o comparaţie cu precedentele mele mandate. E clar însă că în actualul mandat eu sunt cel care simte mai multă presiune decât oricine altcineva. Dar nu presiune din partea cuiva, este vorba de formă de responsabilitate”, a subliniat Dario Bonetti, prezent la întâlnirea cu reprezentanții mass-media, de la stadionul Dinamo, în tricoul inscriționat cu numele membrilor DDB.
,,Tricoul pe care îl port este unul pentru care noi toţi trebuie să arătăm un mare respect. Dincolo de căldura şi toate emoţiile pe care suporterii le transmit jucătorilor, e vorba şi despre faptul că ei au fost în mod extraordinar protagoniştii unui proiect unic în lume. Pentru că dacă azi suntem aici şi mai vorbim încă despre un derby este datorită acestui proiect DDB. Eu consider că acest proiect va fi copiat şi în alte părţi ale lumii”, a încheiat Dario.
Despre adversara noastră nu vreau să vorbesc foarte multe, pentru că știți prea bine că nu are rost și cifrele înaintea unui astfel de meci sunt irelevante. Nu au mai câștigat de 3 meciuri, se află pe locul 9 și sunt sigur că s-ar supăra destul dacă după înfrângerea cu Rapid și umilința cu CFR, i-ar învinge și Dinamo. Se pare că a fost doar un joc clasic lui Gigi Becali în legătură cu transferul lui Deian Sorescu care evident că nu s-a concretizat. Oferta oferită era mai mică decât pretențiile clubului nostru care au fost anunțate de luni bune, așadar acesta a făcut o ,,ofertă” înainte de meciul direct pentru a-l face pe jucător să nu joace la capacitatea maximă. Să sperăm că Deian se va revanșa în acest meci.
Dinamo nu a mai câștigat din 2017 în deplasare cu echipa din Berceni, multe meciuri fiind la egalitate. Bilanțul ,,eternului derby” în Liga 1, este de 49-46 pentru echipa noastră, fiind și 53 de egaluri. Deci ne putem aștepta la un egal, foarte multe meciuri din istoria recentă s-au terminat la egalitate. Media de goluri pe meci este de 2,07 și ne așteptăm la un meci spectaculos disputat pe cel mai mare stadion al țării. Va fi meciul cu numărul 182 din istorie dintre cele două formații.
Echipa de start după părerea mea, va fi:

Eșanu – Nica – Grigore – Giafer – Filip – Răuță – Itu – Sorescu (căpitan) – Matei – Torje – Ivanovski.
Chiar dacă vor fi mulți debutanți, mă aștept ca Dario să conteze pe cei mai buni oameni în compartimentul ofensiv, dar în schimb cred că tot Eșanu va apăra, pentru că Iliev a venit foarte recent. Nu știu ce sistem va aborda, dacă va rămâne pe acel 4 – 3 – 3 sau dacă va schimba cum am scris eu în 4 – 2 – 3 – 1, dar tind să cred că acești jucători se pliază destul de bine în această așezare. Sper ca Dario să fie inspirat, pentru că are câteva alegeri de făcut de această dată.
Ne așteaptă un meci foarte frumos, unde sunt așteptați foarte mulți spectatori în tribune. Avem și nevoie de puncte, mai ales că o victorie în derby ar conta enorm pentru moralul echipei, poate fi genul de meci care să salveze anul. Le dorim mult succes jucătorilor și staff-ului! Luptă DINAMO!
Surse foto: instagram.com/ dinamobucurestiofficial