CS Dinamo se pregătește de noul sezon, dar și de 16-imile Cupelor europene la volei!

Echipa de volei masculin CS Dinamo București, câștigătoare a Cupei României în sezonul 2018-2019 și ocupanta locului 4 în Divizia A1, a început formarea echipei pentru noul sezon competițional 2019-2020.

După transferul bosniacului Milan Pepic (34 de ani, universal), CS Dinamo a mai făcut două mutări spectaculoase pe postul de centru, 
Răzvan Mihalcea și Codrin Mocanu.

Primul transfer a fost cel al bosniacului Milan Pepic (34 de ani/1.97 metri), care a semnat un contract pe un an cu Dinamo.

Campion al României în anii 2012 și 2017, vicecampion al României de patru ori (2014, 2015, 2016, 2019), medalie de bronz în anul 2013, dar şi având în palmares trei Cupe ale României (2012, 2015 și 2016), Mihalcea este un jucător valoros și experimentat, care s-a călit și în Cupele Europene (Liga Campionilor, Cupa CEV și Cupa Challenge).

În ultimul meci jucat de naționala României în Silver League (3-0 cu Grecia, pe 30 iunie, Răzvan Mihalcea a jucat titular și a fost al doilea realizator al echipei, cu 11 puncte marcate (6 la blocaj).

Codrin Mocanu (n. 29.08.1993 / centru) vine de la Ştiinţa Explorări Baia Mare, unde a fost cel mai valoros jucător al echipei în 2018.

Rodat în primii ani de seniorat la VCM LPS Piatra Neamț, Mocanu a jucat anterior transferului în Baia Mare la Unirea Dej.

Cu o înălțime de 2,02 metri și cu un apetit pentru finalizări spectaculoase în forță, Mocanu va întări centrul echipei dinamoviste în noul sezon.

În urma tragerii la sorți în Cupele Europene la volei sezonul 2019-2020, câștigătoarea Cupei României, Dinamo, va evolua în prima fază (16-imi) cu Arkas Izmir (Turcia), echipă ce a evoluat sezonul anterior în grupele Champions League.

Turul e programat pe 10/12 decembrie 2019 la București, iar returul pe 17/19 decembrie 2019 în Turcia.

Le dorim succes și așteptăm rezultate, în cupe și campionate! 

Sursa foto: csdinamo.eu/ playbuzz.com/ sportexclusiv.ro/ ziarulceahlaul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyrighted Image