Cronica unei victorii importante, Viitorul Constanța – DINAMO București 1 – 2!


Dinamo a legat două victorii la rând după 3 luni și jumătate, prin succesul de la Ovidiu. Echipa a arătat foarte bine, se vede o mare creștere în jocul tuturor jucătorilor și asta ne dă ceva speranțe că ne putem salva direct. Am ajuns la două puncte de salvarea directă, dar următoarele meciuri devin și mai importante pentru salvare. Dinamo a jucat un fotbal bun, mai ales după pauză când am marcat de două ori și o mai puteam face cel puțin o dată.

Dusan Uhrin Jr. a aliniat următoarea formulă de start: Eșanu – Puljic – Albentosa – Bejan – Sorescu (căpitan) – Gol – Anton – Răuță – Filip – Mihaiu – Nemec.

Dinamo a avut inițiativa încă din startul meciului, iar Albentosa a ratat prima ocazie în minutul 13 în urma unui corner, obținut după o acțiune bună începută de Mihaiu. Răuță a suferit o accidentare în minutul 21, iar Achim a fost introdus. O primă parte a meciului prudentă în care Viitorul nu a contat în joc, iar noi am avut momente bune de posesie, fără să riscăm prea mult.

A doua repriză a început bine pentru noi, Mihaiu a ratat o ocazie singur cu portarul în minutul 50. O pasă foarte bună dată de Filip, iar Mihaiu a plecat foarte repede și a rămas singur, șutul a fost însă modest și Cojocaru a respins.

A doua schimbare a lui Dusan Uhrin a fost înlocuirea lui Mihaiu cu Morsay în minutul 55. 7 minute mai târziu, noul intrat Morsay a deschis scorul după un șut în forță la scurt. Anton și Sorescu au pasat repede, iar suedezul nu a stat mult pe gânduri și a marcat.

Replica gazdelor a venit în minutul 65, printr-o bară a lui Babunski, iar 4 minute mai târziu Anton a fost înlocuit cu Fabbrini după ce a avut ceva probleme medicale.

În minutul 73, tot Dinamo a punctat prin spaniolul Albentosa, stâlpul defensivei și cel mai masiv jucător al nostru. Acesta a majorat avantajul după cornerul executat de Sorescu și o neînțelegere a defensivei adverse.

În minutul 83, Eșanu a avut o intervenție foarte bună, cu piciorul ca la handbal, o ocazie bună ratată de Boboc. 5 minute mai târziu, Jo Santos a făcut 1 – 2 după o greșeală a defensivei noastre. Viitorul nu a mai avut faze și meciul s-a încheiat 1 – 2, o victorie foarte importantă pentru jucătorii noștri.

Să urmărim rezumatul partidei:

Notele mele acordate pentru jucători:

Eșanu – 9, foarte sigur pe el, a avut o intervenție superbă, iar la gol nu i se poate reproșa nimic, echipa numai ia goluri aiurea cu el titular.

Puljic – 5, o notă de trecere pentru determinare și agresivitate, dar din păcate croatul numai este fundașul din anii trecuți, vârsta își spune cuvântul.

 

Albentosa – 9, a marcat primul său gol la Dinamo, iar apărarea este mult mai stabilă cu el acolo, un mare câștig pentru noi. O celebrare în stilul lui Edinson Cavani, asta ca o mică paranteză.

Bejan – 7, foarte sigur pe el, nu a fost depășit mai deloc, o formă foarte bună și pentru acesta.

Sorescu – 7, a oferit o pasă decisivă, foarte implicat în atac, a avut multe acțiuni pe bandă, dar nu  și-a revenit total. Ajuns la 5 goluri și 8 assist-uri, jucătorul nostru a fost inclus în topul apărătorilor de sub 23 de ani cu cele mai multe contribuții din Europa. Deian ocupă locul al doilea cu 13 contribuții, după marocanul lui Inter, Achraf Hakimi cu 15 contribuții.

Gol – 5, nici bun nici rău, a pasat destul de bine de data aceasta.

Anton – 8, câteva intervenții excelente în apărare, verticalizări excelente și un mijlocaș cheie pentru noi.

Răuță – 5, nota din oficiu pentru Alexandru, care a avut ghinion și s-a accidentat repede. Din păcate acesta nu va juca cu Iașul.

Filip – 7, exact ca numărul de pe spate, a deschis bine jocul în câteva momente, s-a descurcat bine.

Mihaiu – 6, nu a jucat rău deloc, s-a implicat în câteva faze dar s-a pripit la finalizare.

Nemec – 6, muncitor dar fără ocazii.

Achim – 7, a pasat bine ca de obicei, aleargă foarte mult chiar dacă este lent.

Morsay – 9, a intrat foarte bine, joacă foarte curajos și pare o transformare în jocul lui dacă va termina în acest ritm sezonul.

Fabbrini – 6, a intrat bine și el, rezervele și-au făcut treaba astăzi. Chiar dacă defensiv nu a reușit multe, cum era de așteptat pentru că el este un jucător de atac, nu îi putem reproșa multe la gol, mai degrabă lui Puljic.

Să urmărim ce a declarat Dusan Uhrin Jr. la conferința de presă de după meci:

A doua victorie în al doilea mandat al cehului Dusan Uhrin Jr. la Dinamo, după o transformare radicală a echipei. Evident, nu putem să spunem că a schimbat total în bine, mai sunt jucători neintegrați în haită, dar mai sunt meciuri de jucat și în acest ritm ne putem salva direct de la retrogradare.

Câinii au început să joace fotbal, până și Morsay, Achim sau Bejan, care aveau mari scăpări. Un antrenor cu personalitate, care nu face schimbări la trecerea timpului și a reacționat nervos când Eșanu a tras de timp. Este clar că moralul echipei este total schimbat și nu este timp de analizat multe, pentru că miercuri vine meciul cu Poli Iași. Felicitări echipei și antrenorului Dusan Uhrin Jr., un profesionist de nota 10! DINAMO nu retrogradează, DINAMO luptă!

Surse video: Fotbal Romania.youtube.com; LookSport.youtube.com

Surse foto: DigiSport.ro; instagram.com/ dinamobucurestiofficial; facebook.com/FCDinamoOfficial

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyrighted Image