Cronica unui meci cât o finală, Dinamo București – Poli Iași 1 – 0! Au mai rămas 5 “finale”!

Dinamo a reușit să o învingă pe Poli Iași cu scorul 1-0 în cadrul etapei a patra din play-out-ul SuperLigii! „Câinii” câștigă și bagă sub ei trei echipe dintr-un foc.
Dinamo a obţinut prima victorie din play-out, fiind susținută și încurajată de 1.213 copii care au venit la meci, alături de însoţitorii lor adulţi. Ei au avut parte de o victorie dramatică a lui Dinamo, obţinută în prelungiri. „Câinii” au urcat pe locul 7 în play-out, prima poziţie ce duce la barajul de rămânere/ promovare în Liga 1.
Meciul a început cu o dominare ușoară a moldovenilor cu prima ocazie de gol consemnată in min 2 prin Sergiu Buș care lovește excelent cu capul, dar balonul lovește bara!
Jucătorii noștri joacă haotic, încrispati, greșeli individuale cu un Politic de nerecunoscut, acesta în min 11 intră în careu și șutează, fără vlagă, dar mingea trece pe lângă poartă!
Cartonaş roşu pentru Poli Iasi! În minutul 20 Rachid Bouhenna faultează din postura de ultim apărător pe Gnahore și vede cartonașul roșu.
Poli Iași a rămas în 10 oameni după eliminarea lui Rachid Bouhenna.
Beneficiind de lovitura liberă de la 17 metri în min.23 Goncalo Gregorio a tras peste poartă irosind o ocazie de gol. Șutul lui Gregorio s-a dus departe de poartă.
În min. 31 un jucător al lui Poli Iaşi, Luca Mihai, în urma unui duel pentru minge la înălțime s-a ciocnit cu fundașul nostrul Homawoo, cap în cap accidentandu-se grav , iar Ambulanţa a intervenit de urgență și l-a transportat la Spital pentru îngrijiri.
Homawoo, care l-a atacat brutal, a văzut doar galben! Se încheie o primă repriză agitată, marcată de un incident şocant! Au fost şi multe ratări uriaşe, de ambele părţi.
După mai multe ocazii ratate de elevii lui Zeljko Kopic, Dinamo a reușit să marcheze în minutul 90+3 prin Ahmed Bani.
Ce a spus Ahmed Bani, după ce i-a adus lui Dinamo victoria cu Poli Iași cu un gol în minutul 90+3:

O senzație foarte frumoasă, pe care nu am mai trăit-o de mult timp. (n.r. Kopic) Mi-a zis să intru și să-mi fac treaba, nu mi-a dat multe indicații. Am pierdut puncte în minutul 90, acum am câștigat, contează foarte mult. Ne-am apropiat de salvarea directă, dar mai sunt multe meciuri de jucat”, a declarat Ahmed Bani pentru digisport.ro.

 
Astfel, ”Câinii” urcă pe locul șapte al play-out-ului, loc care duce la barajul de promovare/menținere.
Astfel, formația din Ștefan cel Mare a acumulat 19 puncte și a urcat trei poziții în clasament, până pe locul 13, în timp ce Poli Iași a coborât pe locul 14. FCU Craiova este ”lanterna roșie” în play-out.
Statisticile meciului arată astfel:
Dinamo a învins-o pe Poli Iași, dar Zeljko Kopic vrea mai mult: ”Asta e problema noastră!”. La finalul partidei, Zeljko Kopic s-a declarat mulțumit de rezultatul final și și-a felicitat elevii. 
 

“Am avut multe ocazii să înscriem mult mai rapid, dar e bine că am obținut toate cele trei puncte. Am încercat cu mulți jucători și Ahmed a marcat un gol important. Ahmed este unul dintre jucătorii care nu au jucat foarte multe bine, dar are calitate. I-am spus unde să joace, dar totul se datorează calității sale. 

Acea situație a fost grea pentru toată lumea, el a avut și cartonaș galben (n.r. Homawoo) și am decis să îl schimb. Nu a jucat slab, a fost ok, dar asta a fost situația.

De când am ajuns aici, situația a fost foarte grea. Partea mentală a fost mereu complicată, trebuie să construim relații și în această săptămână am încercat acest lucru. Dacă nu ai energie bună, nu poți lega o relație. În acest meci am arătat că avem caracter și că putem să ieșim dintr-o situație grea. (n.r. Ați marcat doar un gol astăzi) Asta e problema noastră, cred că am creat multe faze, dar nu am putut marca. Asta e problema de la începutul sezonului. Tot ce putem să facem este să încercăm mai mult și să vedem cum vor reacționa jucătorii”, a spus Kopic.

Câinii mai au de jucat 5 meciuri, să ne pregătim emoțiile: urmează încă 5 “finale”!
Mult noroc și multe victorii, dar pentru rezultate bune, trebuie din partea jucătorilor, mai multă muncă pentru forma lor fizică și rezistență timp de două reprize de “joc în haită”!
Surse/Foto: gsp.ro; prosport.ro; sport.ro; digisport.ro; Youtube.com; arhiva personală G.Graur

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyrighted Image