Dinamo va juca mâine începând cu ora 21:30, pe teren propriu meciul programat în cadrul etapei a 5-a împotriva unei nou promovate, Mioveni.
Dinamo se află de locul 8 în acest moment înaintea ultimelor 3 meciuri ale etapei, iar cu un eventual succes echipa noastră ar urca din nou în play-off. Dinamo a câștigat ambele meciuri de pe teren propriu din acest sezon, fiind două victorii spectaculoase. Mă aștept ca Dinamo să fie o echipă foarte bună pe teren propriu datorită fanilor și motivației dată de aceștia. În ciuda valorii echipei, atmosfera va compensa și ne vom ridica la nivelul fiecărui adversar. Anton și Radu sunt în continuare indisponibili fiind accidentați.
Atacantul Robert Moldoveanu, în conferința de presă premergătoare meciului a declarat: ,,Urmează un meci important pentru noi, mai ales că venim după o înfrângere şi trebuie să luăm cele trei puncte cu Mioveniul. Atmosfera este bună, formăm un grup unit. Suntem mulţi copii şi vrem să ducem Dinamo acolo unde îi este locul. Noi am fost crescuţi în spiritul acesta şi ştim ce înseamnă Dinamo, faţă de jucătorii care vin din străinătate. Noi, copiii, trebuie să demonstrăm că avem valoare să jucăm la Dinamo! Ne dorim să creştem de la meci la meci, moralul ni-l luăm din victorii. Chiar dacă a venit din Liga a doua, Mioveniul este o echipă bună, cu jucători cu experienţă. Dar noi suntem Dinamo şi vrem să luăm toate cele trei puncte. Chiar dacă lumea nu ne dă şanse, noi luptăm de fiecare dată pentru a câştiga. Îmi propun să dau cât mai multe goluri pentru că asta trebuie să facă un atacant, să ajute echipa cât mai mult. O să mă duelez cu Sorescu să devenim golgheteri amândoi”.
Mioveni a acumulat doar 3 puncte din primele 4 meciuri, însă a fost o echipă care a pierdut la limită inclusiv și cu campioana CFR, 0 – 1. Au mulți jucători experimentați care au mai trecut pe la prima ligă, și poate fi un avantaj pentru ei aici. Printre puținii tineri se numără portarul Ducan, în rest vedem mulți jucători trecuți de 30 de ani: Scarlatache, Rusu, Blănaru, Panait, Balaur, Cristea, Iacob etc. Este a 3-a cea mai în vârstă echipă ca medie de vârstă din Liga 1, în timp ce Dinamo este cea mai tânără.
Cele două echipe s-au întâlnit doar de 4 ori în Liga 1, Dinamo s-a impus de 3 ori și cel mai clar succes a fost cu 4 – 1 în 2012 (Matei, Tameș, Stănescu și Dănciulescu, iar pentru oaspeți marca Coșereanu, actualul lor căpitan). A fost și un rezultat de egalitate, 1 – 1 în 2007.
Echipa de start, după părerea mea, va fi:

Eșanu – Crețu – Grigore – Giafer – Filip – Bani – Răuță – Borcea – Sorescu (căpitan) – Moldoveanu – Mihaiu.
Mă aștept să vedem ceva schimbări în primul 11 față de meciul trecut, pentru că echipa nu a arătat bine. Rămâne de văzut dacă vom reveni la sistemul 4 – 3 – 3, sperăm că Dario Bonetti va avea o alegere inspirată.
Să urmărim ce a declarat și antrenorul Dario Bonetti la conferință: ,,Este normal să apară fluctuaţii de rezultate atunci când joci cu tineri. La orice echipă este nevoie de îmbunătăţiri, de aceea muncim bine, iar jucătorii sunt concentraţi. Puteam să facem mai mult decât cele şase puncte de până acum. Cu puţin mai multă experienţă, cred că am fi putut avea acum minimum şapte sau nouă puncte. În ultimul meci nu am jucat aşa cum am vrut, cel puţin în prima repriză. Asta pentru că avem jucători tineri, iar evoluţiile lor fluctuează. Experienţa este cea care îl face pe un jucător să înţeleagă faptul că trebuie să fie competitiv în fiecare moment al meciului. Încercăm să mai acumulăm puncte, aşa că luni ne aşteaptă un meci important cu Mioveniul”.
Dario Bonetti a subliniat faptul că jucătorilor dinamoviști le este interzis să discute despre bani în cantonamentul de la Săftica.
,,La Săftica noi nu discutăm despre bani, vorbim numai despre meseria noastră şi despre cum să creştem calitatea echipei. E interzis să vorbim despre bani. Jucătorii mei sunt tineri şi motivaţi. Nu poţi juca fotbal fără motivație! Ei eu au o şansă bună şi lucrează foarte bine. Presiunea este normală în fotbal, dar lucrul cu adevărat important pentru noi acum este să obţinem un rezultat pozitiv în meciul următor”.
Dario Bonetti la întâlnirea cu reprezentanții mass-media a mai declarat despre Paul Anton, Deian Sorescu și Andrei Radu: ,,Anton este un jucător foarte important pentru noi, acum are o problemă la genunchi. Când ai o asemenea accidentare este nevoie de timp pentru refacere, acesta este adevărul. El munceşte mult la recuperare în fiecare zi pentru a se pune la punct cu condiţia fizică. Şi cred că în câteva săptămâni va putea juca pentru noi. Nu ştiu ce a spus agentul lui, nu îl cunosc. Eu vorbesc direct cu jucătorii, ştiu că Anton iubeşte această echipă.”
,,Sorescu este cel mai important jucător al nostru şi este cu siguranţă pregătit să joace pentru echipa naţională. Are o condiţie fizică foarte bună şi a început foarte bine sezonul.”
,,Andrei Radu este în continuare accidentat, probabil va sta încă o săptămână. Încercăm să găsim altă soluţii pentru postul lui.”
Avem nevoie de cele 3 puncte în acest meci, pentru că jucăm acasă și vom întâlni o nou-promovată. Haideți câinilor, să fim cât mai mulți pe stadion! Ne vedem acolo! Mult succes echipei!
Surse foto: instagram.com/ dinamobucurestiofficial