
Dinamo a câștigat al doilea meci în acest sezon, marcând din nou 3 goluri în Ștefan cel Mare. Deian Sorescu ne-a încântat iar, cu două reușite. De această dată am văzut evoluții solide din partea mai multor jucători, cât și o organizare tactică excelentă a lui Bonetti.
Dario Bonetti a trimis următoarea echipă în teren: Eșanu – Crețu – Grigore – Giafer – Radu – Bani – Răuță – Filip – Sorescu (căpitan) – Moldoveanu – Mihaiu. Țin să precizez că pe foaia de joc Filip și Sorescu erau fundași de bandă, dar știm cu toții că aceștia au jucat mai sus, motiv din care voi scrie echipa conform așezării jucătorilor din teren.
Echipa noastră a început mai bine, Filip și Bani au ratat două ocazii bune, însă oaspeții au marcat primii prin Cioiu în minutul 37. Un gol primit din marginea careului, la care i se poate reproșa lui Grigore că nu a ieșit mai repede la adversar, pentru a-l bloca.
În minutul 47, Eșanu a avut o intervenție foarte bună care ne amintește de Manuel Neuer, acesta a respins cu piciorul în fața atacantului advers rămas singur.
Două minute mai târziu, Sorescu a primit o minge de la Eșanu și a avut o cursă fantastică care s-a încheiat cu un șut în forță în plasă. 1 – 1 înainte de pauză, un gol esențial în economia meciului. Borcea a intrat în ultimul minut al reprizei, după ce Radu s-a accidentat.
După pauză, Dinamo s-a dezlănțuit: Bani a dat tonul printr-o acțiune superbă, iar Mihaiu a înscris al treilea gol al partidei în minutul 70, după o pasă bună pe sus a lui Rici Grigore și o preluare de zile mari a mijlocașului de bandă.
Sorescu a mai ratat o șansă mare în minutul 74, după un contraatac foarte bun. Ehmann a fost introdus în minutul 83 în locul lui Răuță, fiind ultima schimbare efectuată de antrenorul italian.
Câinii au lovit din nou, prin același Sorescu în minutul 94, după un contraatac 3 contra 1 gestionat foarte bine de Deian și Bani, cel din urmă l-a lăsat cu poarta goală pe timișorean. 3 – 1, o victorie neașteptat de frumoasă cu o echipă tânără a câinilor, care a gestionat foarte matur finalul meciului.

Să citim ce a declarat Dario Bonetti imediat după meci: „A fost un meci bun, cheia succesului este calitatea jucătorilor care încep să înțeleagă că trebuie să devină o echipă în acestă situație, pentru că fotbalul este foarte simplu, dar foarte complex de practicat. Dar, avem calitate, un grup bun de viitor. Ricardo Grigore este un jucător de valoare, am vorbit cu el înainte de meci și mi-a spus că este pregătit să joace. Trebuie să muncim, să o luăm pas cu pas, meci cu meci, dar avem jucători de calitate și este posibil să îmbunătățim calitatea lor, cât și condiția fizică. La baza Săftica se lucrează, probabil că va fi gata într-o săptămână. Nu este o problemă pentru noi, suntem aici să jucăm fotbal, nu să dormim sau să dăm petreceri. Această victorie este în primul rând pentru suporteri, iar în al doilea rând pentru jucători, pentru că jucătorii arată bine și sunt bucuros pentru ei, aceștia trebuie să capete încredere. Avem jucători foarte tineri, dar 2-3 jucători relativ tineri care sunt pregătiți pentru fotbalul mare și Sorescu este unul dintre ei, el poate face diferența, șutează extraordinar la poartă și este pregătit pentru un fotbal mai bun, dar dacă va rămâne cu noi vom fi foarte fericiți.”
Notele mele pentru echipă:
Eșanu – 10, a avut o paradă superbă la 0 – 1 care ne-a ținut în meci, un portar care este deja foarte constant.
Crețu – 6, a fost puțin mai bun decât în meciurile precedente, dar cred că este cel mai slab post al nostru, pentru că nu este fundaș lateral la bază.
Grigore – 6, nu a revenit rău, a dat și o pasă decisivă, dar a avut două greșeli care ne puteau costa enorm. Trebuie să fie mai sigur pe viitor.
Giafer – 10, un nou meci fără greșeală făcut de fundașul dinamovist de 20 de ani, care pare că joacă de mulți ani la prima echipă. Sunt convins că a devenit un fundaș de bază, o surpriză plăcută.
Radu – 6, a fost decent, sperăm că nu este o accidentare gravă și va putea fi folosit cu Chindia.
Bani – 9, a făcut un meci foarte bun, a alergat enorm, chiar și în minutul 94 a plecat la contraatac și a pasat decisiv. Dacă își va imbunătăți șutul, va fi un mijlocaș foarte bun pentru că pare muncitor.
Răuță – 8, foarte multe recuperări la centrul terenului, se vede că are multă experiență și este un pilon al echipei. Sunt convins că ne va ajuta mult în acest sezon, pentru că acesta și-a retras memoriul și va rămâne la club.
Filip – 7, putea marca cu ceva șansă, trebuie însă sa fie atent cu intrările pentru că a rămas în continuare același jucător agresiv, având deja 2 galbene în 3 meciuri.

Sorescu – 10, din nou omul meciului, o nouă evoluție de excepție a dinamovistului, care este și lider detașat în clasamentul golgheterilor, cu 5 reușite.
Moldoveanu – 8, sunt convins că îi va veni și lui rândul să marcheze, dar face un efort mare în atac, protejează și deviază foarte bine și pare că în acest sezon va avea timp să își arăte potențialul, în ultimele sezoane fiind mai mult accidentat.
Mihaiu – 9, a marcat un gol superb, o preluare prin care a păcălit doi jucători. Arată bine și Andreas, sperăm că o va ține tot așa.
Borcea și Ehmann – 5 pentru fiecare, au intrat destul de bine, dar nu putem spune ca au adus un mare plus. Amândoi sunt foarte talentați, dacă pe Ehmann l-am mai văzut în anii trecuți, Borcea a arătat lucruri bune la Dinamo B. Sperăm să se afirme și la prima echipă, dar are nevoie de puțin timp și încredere.

Iar pentru antrenorul câinilor, Dario Bonetti, nota 10 cu felicitări.
Să urmărim rezumatul meciului:
Gaşca nebună a lui Bonetti ne-a făcut fericiți pe toți, o victorie care ne dă mari speranțe că nu vom mai trece prin ce am trecut în anul trecut. Un fotbal foarte bun propus de echipa noastră, așezată foarte bine în teren de italianul Bonetti, care deja și-a impus deja câteva idei tactice. Contraatacul a devenit arma noastră principală, un lucru susținut de recuperările lui Răuță, Giafer sau Filip. Dinamo a fost echipa cu cele mai multe mingi recuperate din această etapă, 59 la număr, iar dacă pe viitor vom învăța să profităm de fiecare contraatac, sunt convins că vom fi o revelație a campionatului. Comuna Clinceni rămâne acolo unde îi este locul, ultima clasată, iar Dinamo urcă pe locul 4, fiind totodată echipa cu cele mai multe goluri marcate, alături de CFR Cluj. Felicitări echipei! Cine vine-n Groapă, fără 3 nu scapă!
Așa sărbătorește familia Dinamo, o victorie! Mulțumim Radio Dinamo 1948, pentru acest video superb! Felicitări!
Surse foto: instagram.com/ dinamobucurestiofficial
Surse video: Telekom Sport România.youtube.com/ Radio Dinamo 1948