
Cine este Cosmin Contra? Cred că toți am auzit de el, ba chiar i-am scandat numele la un moment dat. Fost fotbalist al lui Dinamo București între 1996 și 1999, o perioadă interesantă din istoria clubului nostru, fost antrenor al lui Dinamo București în 2017., antrenorul României după. El este ultimul antrenor care ne-a dus către un trofeu, mândria noastră într-un deceniu anost din punct de vedere al palmaresului.
Cosmin Contra și-a început cariera de fotbalist la Politehnica Timișoara, la 18 ani. Acolo a adunat meciuri „în picioare” dezvoltându-și calitățile de fotbalist care l-au făcut să se remarce, timp de 3 sezoane (1993-1994, 1994-1995, 1995-1996), reușind să marcheze un singur gol în această perioadă. În 1996 acesta a fost transferat de către Dinamo București pentru suma de €250Th. În această perioadă, Contra a avut un joc din ce în ce mai bun, marcând 8 goluri în cele 4 sezoane în care a jucat la Dinamo (1995-1996, 1996-1997, 1997-1998, 1998-1999), adunând 101 meciuri în tricoul alb-roșu. Tot în această perioadă, Cosmin Contra a adunat 6 meciuri pentru Dinamo în Europa (Cupa Intertoto și Cupa UEFA).
După o evoluție bună, constantă în cadrul clubului Dinamo București, Contra a fost remarcat și transferat de către Deportivo Alaves, pentru suma de €1.80M în anul 1999. La aceștia a jucat 2 sezoane, adunând 66 de meciuri și marcând 5 goluri. În sezoanele jucate la Deportivo, Contra a jucat 21 de meciuri în Cupa UEFA, marcând 4 goluri. Performanța sa la echipa de club a inspirat un transfer fenomenal pentru acea perioadă, către AC Milan, în 2001 pentru suma de €7.00M.
Deși a avut o evoluție bună la italieni, având 29 de meciuri jucate și 3 goluri marcate în sezonul 2001-2002, precum și 10 meciuri jucate în Cupa UEFA, Contra a ales să părăsească echipa, având drept motiv conflictul său cu Edgar Davids, realizându-se astfel mutarea către Atletico Madrid unde a jucat timp de două sezoane, fiind la apogeul carierei sale.
Din păcate, ajuns în vârful carierei sale de fotbalist, inevitabil a început declinul său, fiind împrumutat la West Bromwich Albion, unde nu a mulțumit clubul. Următorul împrumut a fost către Politehnica Timișoara, echipa care l-a lansat în fotbal, însă a dovedit că era doar o umbră a jucătorului formidabil de la începutul carierei sale.
Contra a avut o tentativă de relansare a carierei sale fotbalistice, fiind împrumutat la Getafe CF, în 2005, unde a adunat 88 de meciuri în 5 sezoane. În 2009, acesta s-a transferat la Politehnica Timișoara, unde s-a retras din fotbal în 2011, încheind cariera sa fotbalistică.
Totalizând, acesta a activat în mai multe campionate (160 meciuri în Liga 1, 188 în Primera Division, 29 în Seria A și 5 meciuri în Premier League), acest lucru ajutându-l în cariera de antrenor.
Cariera sa de antrenor este oglinda carierei sale ca jucător, aceasta începând la Politehnica Timișoara în 2010 (ca antrenor jucător) și terminându-se în prezent la Dinamo București.

În C.V. ul său există echipe precum echipa de juniori a celor de la Getafe, CF Fuenlabrada, Petrolul Ploiești (unde a câștigat Cupa României în sezonul 2012-2013), Getafe, Guangzhou R&F, AD Alcorcon și Dinamo București.

Alături de Dinamo București, în 2017 a câștigat ultimul trofeu din palmaresul alb-roșu, rămânând în inimile fanilor dinamoviști pentru acest lucru. Dinamo Bucureşti a câştigat pentru prima oară în istorie Cupa Ligii Adeplast, învingând în finala disputată pe Arena Naţională, cu scorul de 2-0, formaţia Poli Timişoara. Golurile au fost marcate de Nemec, în minutele 6 şi 26.

Din păcate, Cosmin Contra a plecat imediat după această realizare, fiind „chemat” să antreneze naționala României, unde a reușit să câștige 6 meciuri din 10 jucate, având un procent de 60% , cu 3 remize și o singură înfrângere.

Și astfel, revenim la situația din prezent – revenirea la Dinamo în august 2020. Venirea lui „Guriță” este considerată un gest semnificativ de către fani, o garanție a seriozității noului patron, Pablo Cortacero. Situația în care vine este considerabil mai bună, comparativ cu situația de anul trecut, acesta fiind meritul lui Gheorghe „Gigi” Mulțescu. De asemenea, venirea spaniolilor, împreună cu schimbările din staff-ul tehnic asigură o rupere de ritm în viața clubului Dinamo, acest lucru fiind necesar ieșirii din cel mai prost sezon din istoria alb-roșie.
Într-un interviu preluat de la “Digisport”, Cosmin Contra, noul șef al “haitei câinilor roșii”, elimină din temerile noastre și se străduiește să ne facă să credem că schimbarea antrenorului/ patronului de data aceasta va reprezenta un nou început de glorie pentru Dinamo!
Astfel, Cosmin Contra devine antrenorul lui Dinamo, având la dispoziție cel mai mare buget din ultimii ani, având drept suport moral cei mai spectaculoși fani din România. Rămâne de văzut dacă vom renaște cu ajutorul lui, dacă istoria se va repeta și dacă următorul trofeu al clubului va fi ridicat în timpul mandatului său de antrenor. Cu toate că plecarea lui ne-a rostogolit rău la vale spre play-out, să-i mai dăm un vot de încredere!
Surse: wikipedia.org; transfermarkt.com/profil/trainer; romaniansoccer.ro
Foto: instagram.com/ dinamobucurestiofficial; mediafax; facebook.com/FCDinamoOfficial