
Una dintre cele mai reprezentative înotătoare din România, Carmen Bunaciu s-a consacrat la clubul Dinamo București (1974-1986).
A câștigat 70 de titluri de campionă națională în probele individuale și a stabilit 39 de recorduri naționale.
Prima înotătoare care a coborât recordul țării sub un minut la 100 m liber (59″90) la 17 decembrie 1977, în bazinul din Baia Mare.
Componentă a loturilor naționale, în perioada 1975-1986, a reprezentat înotul românesc la 3 ediții ale CE, 3 ediții ale CM, 2 ediții ale JO și la numeroase competiții internaționale , realizând un palmares impresionant.
A obținut 10 medalii (5 de aur, 3 de argint și 2 de bronz) la JMU, 30 de titluri de campioană balcanică, două medalii de aur la concursul preolimpic din 1979 (Moscova).
La CE cucerește prima sa medalie în 1977 (Suedia), clasându-se pe locul III la 200 m spate, precum și două medalii de bronz la 100 m spate la ”europenele” din 1981 (Iugoslavia) și 1983 (Italia).
La ediția ”mondialelor” din 1982 (Ecuador) cucerește medalia de bronz la 200 m spate, aceasta fiind prima medalie cucerită de înotul românesc la un CM.
Maestră emerită a sportului și antrenoare emerită a sportului. I s-au acordat diferite ordine, medalii și diplome pentru contribuția la afirmarea înotului românesc.

Despre cea mai veche poză din 1979 (Foto: Cornel Mocanu) din Arhiva istorică Agerpres, povestește Carmen Bunaciu într-un interviu pentru Agerpres:
“Este de la bazinul naţional, mă întorsesem dintr-un cantonament în SUA, la Long Beach. Am plecat acolo sfârşitul anului 1978, pentru aproape trei luni, am avut o pregătire cu echipa din America şi apoi şi două-trei concursuri, la Boston, Nashville… Le-am bătut pe americance la ele acasă, a fost un sezon foarte bun pentru mine. Începea anul preolimpic, aveam speranţe mari pentru Moscova, dar s-au împlinit doar pe jumătate, pentru că m-am clasat de două ori pe locul IV.”
Sursa: Muzeul Sportului
Sursa foto: Wikipedia